Universitatea Craiova se duelează în etapa a șaptea din Superliga cu Dinamo, sâmbătă, 24 august, de la ora 22:00, pe stadionul „Arcul de Triumf” din Capitală.
Andrei Ivan și-a reluat abia astăzi pregătirile, după leziunea musculară suferită în meciul cu Petrolul din 4 august. În schimb, Vladimir Screciu ar putea reveni în primul unsprezece cu Dinamo.
Costel Gâlcă îl aștepta pe Andrei Ivan să-și reia pregătirile săptămâna trecută, înaintea meciului cu Gloria Buzău (5-1). N-a fost să fie. La meci a luat loc în tribună, iar la antrenamentele Universității Craiova a apărut abia astăzi.
Deși n-a arătat o formă bună în acest debut de sezon, Ivan poate fi considerat o pierdere pentru Universitatea, în contextul în care „câinii” au fost de-a lungul timpului clienții săi preferați. Dinamo este adversarul din Superliga căruia el i-a înscris cele mai multe goluri: 8!
Extrema oltenilor a ieșit din circuitul Superligii pe 4 august, în meciul cu Petrolul (0-0) de pe „Ion Oblemenco”. Atunci, în minutul 37, a acuzat o problemă în zona inghinală și a fost înlocuit. Astfel că, după 3 apariții în campionat, a ratat următoarele două meciuri.
Vladimir Screciu ar putea fi titular împotriva lui Dinamo
Dacă Ivan va lipsi cel mai probabil cu Dinamo, Vladimir Screciu e la dispoziția lui Costel Gâlcă. La cinci luni distanță de la leziunea la tendon suferită în martie, într-un derby cu FCU Craiova, mijlocașul defensiv a fost rezervă la 5-1 cu Gloria Buzău.
Dar la București ar putea apărea deja în primul unsprezece, mai ales acum, după plecarea „închizătorului” Alexandru Crețu la Al Wehda, în Arabia Saudită. Revenirea lui Screciu a fost mult întârziată pentru că inițial nu i s-a pus dignosticul corect și a fost tratat pentru cu totul altceva.
A și fost motivul pentru care el a ratat Euro 2024! Și în vară trebuia să înceapă pregătirea alături de coeechipieri, în stagiul din Austria, dar a trebuit să meargă la o clinică din Madrid, deoarece au apărut complicaţii cu accidentarea sa.
Mitriță, prima reacție după prelungirea contractului
Alex Mitriță și-a prelungit contractul cu Universitatea Craiova și rămâne în Cetatea Băniei până în anul 2028. Oficialii „alb-albaștrilor” au dezvăluit că „Piticul atomic” are o clauză de reziliere de 5 milioane de euro.
Alexandru Mitriță a oferit prima reacție după prelungirea contractului cu Universitatea Craiova. Într-o postare pe rețelele de socializare, internaționalul român a transmis un mesaj scurt, dar sugestiv, scrie fanatik.ro.
„Craiova este orașul meu, Știința este echipa mea. ÎMPREUNĂ SUNTEM PUTERNICI”, a fost mesajul arătat în prima postare a lui Alexandru Mitriță, de la prelungirea contractului cu Universitatea Craiova.






















