Alertă majoră în largul Mării Negre! O nouă mină marină, descoperită în apropiere de Midia. Scafandrii Ministerului Apărării Naţionale intervin după ce un pescador s-ar fi agățat de o mină marină.
O mină marină, care a fost observată la o distanță de 8 mile marine travers de Midia, a fost distrusă de scafandrii militari ai Forțelor Navale Române. Aceasta este cea de-a șasea intervenție a Forțelor Navale Române pentru neutralizarea unei mine marine.
Alertă majoră în largul Mării Negre
Nava de pescuit „Flamingo 4, care desfășura activități specifice la o distanță de aproximativ 8 mile marine travers de Capu Midia, a raportat joi, 13 aprilie 2023, prezența unui obiect asemănător cu o mină marină în trauler.
Conform procedurilor specifice, după primirea solicitării, șeful Statului Major al Forțelor Navale a ordonat intervenția cu puitorul de mine „Viceamiral Constantin Bălescu” (PM-274), cu o grupă de scafandri EOD ambarcată la bord.
Nava a ieșit din portul militar Constanța în jurul orei 14.00, echipajul fiind pregătit să intervină pentru neutralizarea obiectului raportat.
Aceasta este cea de-a șasea intervenție a Forțelor Navale Române pentru neutralizarea unei mine marine. De la începutul războiului din Ucraina până în prezent, au fost confirmate și distruse, 68 de mine marine, în bazinul vestic al Mării Negre, 1 de Georgia, 4 de Bulgaria, 5 de România, 7 de Turcia și 51 de Ucraina, a anunțat Forțele Navale Române.





















