Traficul pe DN1 este blocat la această oră în zona localității Otopeni, după un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 1 București – Ploiești, localitatea Otopeni, județul Ilfov, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate 3 autoturisme.
”Pe DN 1 Bucureşti – Ploieşti, localitatea Otopeni, judeţul Ilfov, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate 3 autoturisme”,
anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Din primele informații au rezultat 4 victime, cu diferite leziuni, care sunt în evaluare medicală.
Circulația rutieră este restricționată pe sensul de mers Ploiești – București, valorile de trafic fiind ridicate.
La fața locului a fost trimis de urgență și un elicopter SMURD, potrivit infotraficromania.ro.