O femeie de 84 de ani din Dolj acuză că a fost batjocorită de infirmierele de la Spitalul Județean din Craiova. Deși avea piciorul amputat, angajatele unității mediale au lăsat-o să se chinuie, susținând ca „nu sunt plătite să care 100 de kg”.
Constantina Gîngioveanu, din localitatea Bratovoiești, județul Dolj, a fost internată la Spitalul de urgență din Craiova, Secția Chirurgie II, pe data de 7 noiembrie. Aceasta a murit la o zi după ce nepoata ei a vorbit public despre comportamentul inuman al infirmierelor.
”Am căzut din mâinile amândurora pe ciment, credeam că fac infarct”,
a spus femeia.
Caz revoltător la Spitalul de Urgență din Craiova
Pacientei i se amputase piciorul, iar la câteva zile după intervenția medicală trebuia să facă un EKG. Din păcate, infirmierele unității medicale au refuzat să o ajute pe bătrână.
”Au încercat să o dea jos, să o pună pe un scaun. Bunica spune că ar fi scapăt-o pe jos și ele vorbeau urât doar ca să încerce să se ridice singură. Au chemat un asistent. L-au chemat să o ridice, ele au zis că nu pot să ridice 100 de kg”
„Alt șoc, au luat-o de pe targă și au aruncat-o în pat ca pe un sac de gunoi”,
mărturisit nepoata femeii.
Imediat după incident, familia pacientei a fost anunțată, iar nepoata acesteia a depus o plângere la conducerea spitalului. Infirmierele, însă, prezintă povestea cu totul altfel.
Oficial, conducerea spitalului spune că a fost demarată o anchetă, dar până acum nu s-a stabilit nici cine au fost infirmierele de gardă, nici dacă pe secție era vreun brancardier și nici nu s-a verificat dacă momentul a fost sau nu surprins pe camerele de supraveghere.