Se apropie iarna iar unii șoferi se gândesc deja să își pună cauciucurile de iarnă la mașină. Registrul Auto Român atrage atenția că nu există o dată limită până la care trebuie montate anvelopele care sunt obligatorii pe timpul iernii.
RAR atrage atenția că anvelopele specifice sunt necesare dacă mașina circulă pe un drum public acoperit cu gheață, polei sau zăpadă, indiferent de anotimp.
“Obligativitatea dotării autovehiculelor cu cauciucuri de iarnă nu depinde de un anumit interval de timp, ci de condiţiile meteorologice, după cum se precizează în Ordonanţa de Guvern 5/2011. Astfel, şoferii trebuie să aibă cauciucuri de iarnă doar când circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, indiferent de perioada calendaristică”
a declarat Andrei Codău, inspector la Brigada Rutieră.
Cât este amenda pentru lipsa lor
Mulţi sunt confuzi şi cred că anvelopele de iarnă sunt obligatorii de la data de 1 noiembrie, când de fapt legea nu ţine cont de perioada calendaristică, ci strict de starea drumurilor. Astfel, dacă aveţi o maşină cu anvelope de vară şi asfaltul este uscat, deşi afară sunt condiţii de iarnă, nu puteţi fi sancţionat. Dacă în schimb începe să ningă, veţi fi nevoit să lăsaţi maşina în parcare, altfel riscaţi o amendă.
Toate cauciucurile marcate cu literele M și S îndeplinesc cerințele prevăzute în legislație. Lipsa anvelopelor adecvate se pedepsește cu amendă din clasa a IV-a de sancțiuni (între 9 și 20 de puncte-amendă), adică între 1.305 și 2.900 de lei, dar se poate reține și certificat de înmatriculare al vehiculului.





















