VIDEO / Turiştii spaţiali ai capsulei SpaceX au revenit pe Terra

turisti-spatiali

foto observatornews.ro

Cei patru turişti spaţiali ai navetei SpaceX au revenit pe Terra, după ce au petrecut trei zile în spaţiu. Capsula Dragon a amerizat în Oceanul Atlantic, în largul coastelor Floridei. Este prima misiune orbitală din istorie fără astronaut profesionist la bord.

Capsula Dragon a rezistat la reintrarea în atmosferă datorită scutului său termic, după care căderea sa a fost frânată de patru paraşute uriaşe. Amerizarea în Oceanul Atlantic, în largul coastelor Floridei, a avut la ora prevăzută, 23.06 GMT (19.06 ora locală).

Jared Isaacman, care a închiriat misiunea, şi alţi trei americani – au petrecut trei zile pe orbită în jurul Pământului, călătorind dincolo de Staţia Spaţială Internaţională (ISS), până la 590 kilometri altitudine.

Jared Isaacman, în vârstă de 38 de ani, este patronul unei companii de servicii financiare şi un pilot experimentat. El a plătit SpaceX zeci şi zeci de milioane de dolari pentru a trăi aceste momente (preţul exact nu a fost dezvăluit), conform AFP.

Zburând cu o viteză de aproximativ 28.000 kilometri pe oră, ei au înconjurat globul de peste 15 ori în fiecare zi.

Misiunea Inspiration 4 a avut drept obiectiv să atragă finanţări de 200 de milioane de dolari pentru spitalul de copii St. Jude şi să studieze efectele spaţiului asupra acestui echipaj format doar din astronauţi amatori.

Exit mobile version