Valul de caniculă care s-a abătut zilele acestea asupra României aduce restricții în traficul rutier. Potrivit Poliției Române, drumurile din 15 județe sunt vizate de astfel de restricții.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 – 20.00, pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drumurile expres şi autostrăzi din mai multe judeţe, pe fondul avertizărilor de caniculă.
Traficul rutier, afectat de caniculă
”Astăzi, în intervalul orar 10:00 – 20:00, în condiţiile avertizărilor de caniculă emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, va fi interzisă circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drumurile expres şi autostrăzi din judeţele Alba, Argeş, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Sibiu, Teleorman, Timiş şi Vâlcea.”,
conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Măsura este impusă pentru prevenirea degradărilor provocate de circulaţia traficului greu şi prevenirea deformaţiilor majore ireversibile, cu pierderea stabilităţii straturilor rutiere.
Va fi interzisă circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, cu următoarele excepții:
- transporturilor de persoane;
- transporturilor de animale vii și de produse perisabile de origine animală sau vegetală;
- vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră;
- transporturi funerare;
- transporturi poștale;
- transporturi de echipamente de prim ajutor;
- transporturi pentru distribuire de carburanți;
- transporturi de mărfuri sub temperatură controlată;
- transporturi pentru tractări vehicule avariate;
- transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;
- transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;
- transporturi de apă îmbuteliată;
- transporturi produse provenite din exploatări agricole;
- transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.
