Ministrul Mediului: impozitarea „descurajantă” a mașinilor mai vechi de 15 ani

Parc auto - Sursa foto: automarket.ro

Parc auto - Sursa foto: automarket.ro

Ministrul Mediului Tanczos Barna vrea implementarea unor soluții rapide care să stopeze achiziția mașinilor mai vechi de 15 ani, din străinătate. Acesta are în vedere două măsuri: impozitarea mai drastică a mașinilor vechi, dar și un sistem de sprijin pentru populație ca să achiziționeze mașini noi.

„Susţin că nu putem deveni depozitul de maşini vechi al Uniunii Europene şi, dacă acest lucru înseamnă modificare legislaţiei, voi susţine aceste modificări.”

a declarat Ministrul Mediului.

România are un parc auto cu circa 8 milioane de mașini. 4 din 10 au mai mult de 17 ani, spune ministerul mediului. Prin comparație, media vârstei unei mașini din România este cu cinci ani mai mare decât a unei mașini din UE.

Primăriile vor putea impune impozite mărite pentru mașinile vechi

În acest context, autoritățile vor să descurajeze circulația și importurile mașinilor vechi. Executivul pregăteşte modificarea codului fiscal, astfel încât primăriile să aibă dreptul să impună impozite mari pentru maşinile vechi.

„Dacă cineva merge cu o maşină de 20.000 de euro, veche de 15 ani, şi şi-ar permite o maşină mai puţin poluantă, dar de altă clasă şi de alt nivel, acolo soluţia este impozitarea, descurajarea”

a mai declarat Ministrul Mediului, Tanczos Barna.

Una dintre variantele discutate prevede ca programul Rabla să fie suplimentat, iar fiecare primărie să ajute cu bani cetățenii vulnerabili să-şi schimbe maşinile vechi şi poluante cu unele noi, mai puţin poluante.

Banii ar putea veni din fondul pe care Uniunea Europeană ar vrea să-l instituie la nivel european ca să-i ajute pe oamenii fără resurse financiare să nu mai polueze cu mașinile pe care le conduc.

De asemenea, Comisia Europeană propune introducerea unei taxe în carburant pe care şoferii să o plătească în statele membre care nu au reuşit să reducă poluarea pe şosele.

Exit mobile version