Veste bună venită de la tribunal în privința Simonei Halep

Simona Halep. Foto: Inquam Photos / Bogdan-Ioan Buda

Simona Halep. Foto: Inquam Photos / Bogdan-Ioan Buda

Simona Halep (31 de ani, locul 9 WTA) este suspendată provizoriu, după ce a fost testată pozitiv la un control antidoping efectuat la US Open.

Paul Ciucur, unul dintre cei doi avocați români ai tribunalului independent Sport Resolutions, unde va fi audiată Simona Halep, a dezvăluit că fostul lider mondial nu a folosit „substanțe mascante”, în încercarea de a ascunde folosirea Roxadustatului.

Simona Halep a avut probleme cu tiroida, motiv pentru care a fost nevoită să ia zilnic Euthyrox. Acest medicament nu poate fi însă încadrat la „substanțe mascante”, susține Paul Ciucur.

„Ele nu sunt substanțe mascante. Diureticele sunt de obicei substanțe mascante, dar acestea ar fi ieșit în analize și ITIA (n.r. Agenția Internațională de Integritate a Tenisului), autoritatea de management care a făcut prima fază a procedurii. Ar fi fost făcute publice sau ar reieși din documentele depuse ca, pe lângă substanța Roxadustat, ar exista și alte substanțe diuretice”,

a declarat Paul Ciucur.

Sabotajul, ultimul scenariu apărut în cazul Simonei Halep

Faza de investigație în cazul Simonei Halep a luat sfârșit, iar fostul lider mondial are la dispoziție 20 de zile pentru a-și decide următorul pas.

Cei doi avocați români ai tribunalului independent Sport Resolutions, unde va fi audiată Simona Halep, au explicat că sportiva poate invoca sabotajul sau contaminarea mâncării.

Exit mobile version