Tribunalul Sport Resolutions, decizie de ultimă oră. Ce se întâmplă cu Simona Halep

Simona-Halep-2023

foto stirilebzi.ro

Tribunalul independent Sports Resolutions nu este pregătit să o audieze pe Simona Halep și nici să-i analizeze cazul în care este acuzată de dopaj. Judecătorii au cerut ca probele prezentate de avocații sportivei să fie analizate într-un laborator acreditat de Agenția Mondială Anti-Doping.

Tribunalul independent Sports Resolutions ar fi trebuit să o audieze pe Simona Halep la mijlocul lunii februarie. Întâlnirea a fost amânată pentru că noul șef al Agenției Internaționale de Integritate a Tenisului a spus că are nevoie de mai mult timp ca să se documenteze și să afle care sunt probele.

S-a stabilit o ședință la finalul lunii februarie, așa cum a dezvăluit Darren Cahill, dar lucrurile s-au amânat din nou. De data aceasta, judecătorii au decis că vor analiza probele depuse de avocații jucătoarei din România doar după ce acestea vor fi trecute și prin „filtrul” unui laborator acreditat de Agenția Mondială Anti-Doping (WADA), susține prosport.

Simona Halep a angajat, după declanșarea scandalului de dopaj, o agenție franceză de toxicologie și farmacologie care i-a analizat cazul. Investigatorii au concluzionat că suplimentele alimentare pe care le folosește Simona Halep au fost contaminate accidental cu substanța activă din Evrenzo.

Ar fi identificat lotul cu pricina, dar și persoanele care au greșit. În acest fel, compoziția, caracteristicile de fabricație, prezentarea și etichetarea suplimentelor ar fi fost neconforme și ar fi modificat produsele ingerate de sportiva din România, mai spune sursa citată.

Simona Halep a fost suspendată provizoriu pe data de 7 octombrie 2022, dar ultimul ei meci oficial a avut loc la finalul lunii august, la US Open 2022, turneul unde a avut loc testul în urma căreia a primit un rezultat pozitiv. Jucătoarea din Constanța a pierdut bani mulți în această perioadă, dar a și coborât vertiginos în clasamentul mondial.

Simona Halep rămâne suspendată, iar pe zi ce trece situația devine critică

Simona Halep se prăbușește în clasamentul mondial din cauza suspendării pentru dopaj, românca ajungând pe locul 23 în ierarhia live a WTA. Iar riscurile devin mai mari pe măsură ce timpul trece.

Simona Halep se afla pe locul 7 mondial în ziua de coșmar în care a fost depistată pozitiv la US Open 2022. Halep nu a mai jucat niciun meci oficial din 29 august și continuă să rămână în stare de suspendare provizorie.

Simona Halep nu și-a putut demonstra nevinovăția nici acum, iar verdictul în cazul de dopaj întârzie. Din acest motiv, sportiva noastră nu s-a putut înscrie la puternicele turnee de la Indian Wells și Miami, desfășurate în luna martie în Statele Unite ale Americii. Asta după ce Simona a ratat participarea și Australian Open, Doha și Dubai.

Pentru că nu și-a mai putut apăra punctele la turnee, Simona Halep a ieșit din Top 20 WTA, ajungând pe poziția 23 în clasamentul live. Eleva lui Patrick Mouratoglou s-a mai poziționat în afara Top 20 WTA și anul trecut, când a revenit după o accidentare și a muncit din greu pentru a reintra în elita tenisului.

Dacă va mai rămâne mult timp suspendată, românca va pica atât de mult în clasament încât, atunci când va reveni pe teren, nu va mai fi acceptată direct la turneele WTA și va fi nevoită să meargă la concursuri obscure sau să stea la mâna organizatorilor pentru a primi wild carduri.

Exit mobile version