Novak Djokovic a câștigat prima luptă în instanță!

Novak-Djokovic

foto idevice.ro

Novak Djokovic a aterizat în Australia pe 5 ianuarie, în jur de miezul nopții, ora locală, în vederea participării la turneul Australian Open. 

Pe aeroportul din Melbourne, liderul mondial a fost supus unui interviu cu Poliția de Frontieră, pentru a stabili dacă viza sa este legală.

În Australia, cei care nu sunt vaccinați împotriva COVID-19 nu au dreptul de a intra în țară, însă tenismenul a prezentat o scutire medicală care atesta că nu poate primi serul, deoarece ar avea reacții adverse puternice. 

Polițistul care l-a intervievat i-a transmis că trebuie să îi anuleze viza, deoarece scutirea medicală a fost dată de Tennis Australia (n.r. organizatorul Australian Open), nu de Guvernul Federal Australian, așa cum prevede legea.

Novak Djokovic rămâne în Melbourne

Novak Djokovic rămâne în Melbourne şi va putea participa la turneul australian de Grand Slam. Instanţa a hotărât că autorităţile australiene de frontieră au greşit atunci când au anulat viza sportivului.

Audierile – desfăşurate online – au durat ore întregi. Pe parcursul lor, sportivul a părăsit hotelul unde a fost cazat în ultimele zile şi s-a alăturat avocaţilor săi.

Judecătorul Anthony Kelly a anulat decizia autorităţilor de anulare a vizei lui Djokovic şi a ordonat ca sportivului să i se permită să rămână în Australia. Lui i se va returna paşaportul, judecătorul Kelly ordonând să fie eliberat imediat din detenţia pentru imigranţi.

Exit mobile version