Decizia șoc luată de Simona Halep, după ce a fost suspendată 4 ani pentru dopaj

Simona-Halep-dopaj

foto eurosport.ro

Simona Halep va face apel împotriva suspendării sale pe o perioadă de 4 ani pentru dopaj, a anunţat fostul lider mondial, într-un comunicat.

”Continui să mă antrenez şi să fac tot ce stă în puterea mea să îmi exonerez numele de aceste acuzaţii false şi să revin pe teren. Intenţionez să fac apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv şi să urmez toate căile legale împotriva companiei care a produs suplimentele alimentare contaminate”, 

a spus Simona.

Decizia șoc luată de Simona Halep

Tenismena a luat o decizie importantă după ce a fost suspendată patru ani din tenis, angajând o agenție de PR din SUA pentru a-i salva reputația.

Simona Halep nu mai are încredere în Patrick Mouratoglou și în staff-ul acestuia, care se ocupa inclusiv de imaginea româncei, iar sportiva noastră l-a angajat pe Ron Berkowitz, fondatorul firmei de relații publice Berk Communications.

Jurnalistul Jon Wertheim a anunțat că Simona Halep l-a angajat pe Ron Berkowitz după ce a primit suspendarea de patru ani, iar informația a fost confirmată pe contul oficial de Twitter al companiei Berk Communications.

„Am aflat că Simona Halep l-a angajat pe Ron Berkowitz, în timp e preegătește un apel viguros (n.r. – la TAS). Decizie brutală astăzi. Interdicția de patru ani este echivalentă cu terminarea carierei pentru sportiva de 3 de ani”, 

a anunțat Wertheim.

Berk Communications este o agenție de PR, fondată de americanul Ron Berkowitz, recunoscută pentru managementul reputației, care oferă servicii de comunicații strategice pentru antreprenori, sportivi, celebrități și muzicieni de renume.

Simona Halep avea un manager de comunicare pe care i-l recomandase Patrick Mouratoglou, pe fancezul Maxime Restifo. De asemenea, Halep era manageriată de suedeza Nina Wennertstrom, dar se pare că fostul lider WTA nu se mai bazează pe oamenii antrenorului său.

Simona Halep, suspendată 4 ani pentru dopaj

Simona Halep a fost suspendată pe o perioadă de 4 ani pentru dopaj, a anunţat Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA), potrivit digisport.ro.

ITIA a precizat că un tribunal independent a suspendat fostul lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).

Prima încălcare a regulamentului în cazul Simonei Halep (31 ani), dublă campioană de Grand Slam (Roland Garros 2018, Wimbledon 2019), este legată de identificarea substanţei interzise roxadustat la US Open în 2022, în urma unui test antidoping în timpul competiţiei, iar a doua este legată de neregularităţile fin paşaportul său biologic (ABP).

Tribunalul independent, stabilit de Sport Resolutions, s-a reunit pe 28 şi 29 iunie, la Londra şi a audiat experţi ştiinţifici care au depus mărturie în favoarea româncei, care a vorbit şi ea în faţa tribunalului, se arată în comunicatul ITIA.

Pe 11 septembrie 2023, tribunalul a confirmat că a decis că jucătoarea a comis ”violări intenţionale” ale Regulamentului Antidoping potrivit articolului 2 din TADP: prezenţa şi uzul substanţei roxadustat în mostra de urină colectată de la Simona Halep pe 29 august 2022, la US Open; folosirea unei substanţe sau metode interzise în 2022, pe baza a 51 de analize ale sângelui furnizare de jucătoare ca parte a programului ABP.

Tribunalul a acceptat argumentul Simonei Halep că a luat suplimente alimentare contaminate, dar a determinat că volumul ingerat de jucătoare nu putea da ca rezultat concentraţia de roxadustat identificată în mostra pozitivă.

Veste-șoc pentru Simona Halep

Şi acuzaţia legată de paşaportul biologic a fost menţinută, tribunalul susţinând că nu există motive pentru a pune la îndoială ”puternica opinie” unanimă a celor trei experţi independenţi (APMU) care au considerat că „probabil dopajul” este explicaţia pentru neregularităţile din paşaportul biologic al sportivei.

Simona Halep fusese suspendată provizoriu în octombrie 2022, iar perioada sa de ineligibilitate este luată în considerare din 7 octombrie 2022 până pe 6 octombrie 2026. 

Exit mobile version