Ce decizie au luat autoritățile australiene după ce Novak Djokovic și-a recunoscut greșelile

novak-djokovici

foto zdg.md

Novak Djokovic a postat un comunicat, pe rețelele sociale, în care recunoaște că a participat la un eveniment când știa că este infectat cu Covid-19 și explică greșeala comisă în declarația de la sosirea în Australia.

Liderul mondial riscă închisoarea în Serbia, conform legilor în vigoare, și așteaptă acum un verdict din partea australienilor.

Presa scrie că autoritățile australiene au decis să amâne o decizie în privința lui Novak Djokovic, după ce avocaţii jucătorului au depus noi documente.

Biroul ministrului Imigraţiei, Alex Hawke, a anunţat că a primit documente suplimentare care au schimbat durata pentru ca o decizie să fie luată.

„Avocaţii domnului Djokovic au furnizat recent documente suplimentare lungi şi documente justificative, despre care se spune că sunt relevante pentru posibila anulare a vizei domnului Djokovic. Bineînţeles, acest lucru va afecta perioada de timp pentru o decizie”,

a declarat un purtător de cuvânt al ministrului Alex Hawke.

O decizie este așteptată în cursul zilei de joi, 13 ianuarie.

Djokovic: „A fost o eroare de judecată”

Novak Djokovic a admis în textul publicat pe Instagram o „eroare de judecată” primind în persoană un ziarist al cotidianului francez L’Equipe pe data de 18 decembrie, în timp ce ştia că este infectat cu Covid-19, dar a asigurat că a „respectat distanţarea socială şi a purtat mască”.

„Vreau mai întâi să abordez chestiunea dezinformării persistente privind activităţile mele şi participarea la evenimentele din decembrie care au precedat rezultatul meu pozitiv la testul PCR Covid. Este vorba de o dezinformare care trebuie corectată, în special pentru a linişti opinia publică în privinţa prezenţei mele în Australia şi să răspund la chestiuni care sunt foarte stresante şi preocupante pentru familia mea. Vreau să subliniez că am făcut tot posibilul pentru a asigura siguranţa fiecăruia şi am respectat obligaţiile în materie de testare”,

arată Djokovic în comunicatul său.
Exit mobile version