Revenire spectaculoasă la FCSB! Toni Petrea a făcut anunțul așteptat de fani

Toni-Petrea

foto prosport.ro

Claudiu Keșeru este gata să joace iar pentru FCSB! Toni Petrea a anunțat că vârful va intra cu siguranță în meciul cu UTA, din următoarea etapă a Ligii 1.

La o zi după victoria cu FC Botoșani, Gigi Becali l-a criticat în public pe atacantul care a semnat cu FCSB în vara anului 2021.

Gigi Becali susținea că nu-l mai recunoaște pe Claudiu Keșeru, fotbalist despre care credea că „e de talie mondială”.

Toni Petrea a anunțat revenirea lui Claudiu Keșeru la FCSB

Absent la derby-ul din Bănie, Claudiu Keșeru a trecut peste accidentarea pe care a suferit-o și poate fi chiar titular în duelul celor de la FCSB cu UTA.

„Claudiu a simțit niște probleme fizice înaintea meciului de la Craiova și am căzut de comun acord să nu forțeze. El și-a făcut programul de recuperare și acum este apt de joc. O să vedem dacă va intra din primul minut sau pe parcurs, în meciul cu UTA”,

a spus Toni Petrea.

Partida dintre FCSB și UTA Arad, programată duminică, 4 decembrie, în etapa a 18-a a Ligii 1, se va disputa fără suporteri, deoarece fluierul de start va avea loc la ora 21:30.

Exit mobile version