Variantele lui Sorin Cârțu pentru finalul de sezon al Universității Craiova

Sorin-Cartu

foto playsport.ro

Universitatea Craiova traversează o formă excelentă în ultima perioadă. Echipa antrenată de către Laurențiu Reghecampf a reușit cinci victorii în cele șase etape disputate în actuala ediție de play-off.

Cu doar patru etape rămase și cu șanse la campionat președintele oltenilor, Sorin Cârțu, declară că există două posibile variante pentru Universitatea Craiova: câștigarea Ligii 1 sau locul trei.

„La cum decurg lucrurile, ori luăm titlul, ori terminăm pe locul al treilea. Pe FCSB nu o văd să se încurce. Riscul este când ajung la noi. Au cu FC Argeş şi Voluntari. Ori sărim direct pe locul 1, ori tot acolo suntem. Suntem preocupaţi de finala Cupei. Vrem să remontăm handicapul cu Sepsi”,

a declarat Sorin Cârțu.

Actualul președinte al Universității Craiova este ultimul antrenor care a adus titlul în Bănie și își dorește cu ardoare ca Laurențiu Reghecampf să reușească o performanță similară în actualul sezon.

”În ’90-’91 am luat campionatul. Eu le-am dorit la toţi care au venit să îl ia. Şi Mangia, şi Papură, şi Bergodi şi Reghe. Îmi doresc să fie unul care să mă detroneze, dacă eram pe un tron. Îi aştept, mai ales acum să sunt în funcţia de preşedinte”,

a mai spus Cârțu.

Reghecampf nu se gândește la titlu

Jucătorii Universității Craiova sunt conștienți de faptul că este foarte greu să câștige titlul, pentru că au de recuperat 6 puncte față de CFR Cluj și 4 față de FCSB, dar își propun să câștige toate întâlnirile până la finalul sezonului.

Laurențiu Reghecampf a mărturisit că nu se gândește la titlu și admite că obiectivul principal al Universității Craiova în această stagiune îl reprezintă câștigarea Cupei României.

Exit mobile version