Universitatea Craiova pregătește lotul pentru sezonul viitor. Un mijlocaș portughez, surpriza conducerii pentru Laurențiu Reghecampf

Laurentiu-Reghecampf-Universitatea

foto prosport.ro

Laurențiu Reghecampf se pregătește să îl aducă la Universitatea Craiova pe Ruben Pinto, fotbalist care a crescut la puternica academie a clubului Benfica Lisabona.

Universitatea Craiova încă speră în acest final de sezon că va reuși să câștige titlul în Liga 1 sau măcar să se claseze pe poziția secundă, cu toate că șansele sunt destul de mici. Echipa din Bănie este la patru puncte în spatele formației lui Gigi Becali și la șase „lungimi” în urma liderului.

Reghecampf îl vrea pe Ruben Pinto la Universitatea Craiova

Laurențiu Reghecampf are sprijinul conducerii, astfel că tehnicianul deja își face calculele pentru sezonul următor. Antrenorul le-a transmis oficialilor Universității Craiova că și-l dorește pe Ruben Pinto, în vârstă de 29 de ani, care poate ajunge în Bănie în această vară.

Mijlocașul defensiv Ruben Pinto evoluează în prezent pentru Fehervar, însă în această vară îi expiră înțelegerea cu gruparea din Ungaria. Astfel, portughezul va putea semna cu Universitatea Craiova din postura de jucător liber de contract.

Ruben Pinto a crescut la juniorii clubului Benfica Lisabona, apoi la seniori a evoluat pentru Benfica 2, Pacos Ferreira, Belenenses (toate Portugalia), ȚSKA Sofia (Bulgaria) și Fehervar (Ungaria).

La nivel de echipă națională, fotbalistul dorit de Laurențiu Reghecampf la Universitatea Craiova a evoluat pentru toate reprezentativele cuprinse în intervalul U16 – U21, însă nu a debutat pentru seniorii țării sale.

Exit mobile version