Universitatea Craiova-Hapoel Beer Sheva – Se anunță atmosferă fierbinte la Severin. Ce îl îngrijorează pe Mirel Rădoi

Mirel-Universitatea-Craiova

foto eurosport.ro

Universitatea Craiova – Hapoel Beer Sheva se va desfăşura, joi seară, de la ora 20.30, la Severin, în prima manşă a play-off-ului Conference League. Returul se va juca peste o săptămână, la Netanya.

Mirel Rădoi se află în faţa celui de-al treilea meci al său pe banca Universităţii Craiova, iar primele două au fost victorii. Cea cu Zorya Lugansk, scor 3-0, extrem de importantă, a fost obţinută într-un mod spectaculos şi eficient.

Până joi dimineaţa s-au vândut aproximativ 14.000 din cele 20.000 de bilete. Au mai rămas locuri libere la peluze şi la tribuna 1, preţurile fiind între 20 şi 60 de lei / tichet, potrivit fanatik.ro.

Universitatea Craiova nu a avut nicio variantă de a evolua în play-off-ul Conference League pe arena “Ion Oblemenco”. Stadionul a fost predat organizatorului festivalului de muzică imediat după meciul cu Zorya Lugansk, din turul precedent.

Mesajul lui Mirel Rădoi

Mirel Rădoi speră ca în tribunele stadionului de la Severin să vină un număr cât mai mare de oameni care să încurajeze echipa:

“Contează mai puţin unde jucăm meciul de acasă. Iar la acest meci va fi un gazon bun, pentru că oamenii de acolo au început să lucreze la el imediat după ce am jucat cu Mioveni. Deci nu vor mai fi probleme cu gazonul”

„Apoi, eu consider că va trebui să jucăm la fel şi acasă, şi în deplasare, indiferent de atmosfera din tribune. Pentru că asta înseamnă să devii o echipă mare. Ştiam de mult că la Severin vom juca şi nu pe ‘Oblemenco’, nu trebuie să găsim scuze nici noi, ca staff, nici jucătorii”

„Dar aşteptăm ca suporterii să vină în număr cât mai mare în tribune şi să îi susţină pe băieţi”,

a spus Mirel Rădoi la conferinţa de presă înaintea meciului.

Ce îl îngrijorează pe Mirel Rădoi

Mirel Rădoi are procentaj maxim pe banca Universității. A impresionat la primul joc, acel 3-0 cu Zorya Lugansk. Puțini mai credeau că oltenii pot întoarce scorul din prima manșă a turului 3 preliminar, 0-1, având în vedere forța ucrainenilor.

„Lucrul care mă îngrijorează acum este că în toate partidele pe care le-am observat la Hapoel Beer-Sheva a reuşit mereu să îşi impună ritmul de joc”

„E o formaţie mult mai puternică fizic. Jucătorii lor caută duelurile în orice zonă a terenului pentru că ştiu că sunt puternici şi le pot stăpân”,

a mai afirmat Mirel Rădoi.
Exit mobile version