Universitatea Craiova, fără victorie în Liga 1 de 3 meciuri

fc-botosani-universitatea-craiova

foto looksport.ro

FC Botoșani și CS U Craiova s-au duelat în etapa cu numărul 18 din Liga 1. Moldovenii lui Croitoru și oltenii lui Reghecampf au remizat la finalul unei partide din care greșelile de arbitraj au ținut capul de afiș la Botoșani.

Elvir Koljic a deschis scorul în minutul 31 cu o execuție superbă, dar Herve Kage a egalat la doar 4 minute distanță. Oaspeții au primit și un penalty, dar Andrei Ivan a ratat.

Apoi a urmat cea mai controversată fază a partidei. În minutul 42, atunci când francezul Malcom Edjouma a înscris pentru FC Botoșani, Dawa a prelungit mingea în careu, dar acesta se afla în offside, un offside clar.

Tușierul Bogdan Gheorghe nu a avut nimic de spus, astfel că reușita moldovenilor s-a consemnat pe tabelă. Mai apoi, Gustavo a adus egalarea pentru oaspeți în minutul 58.

În urma acestui meci, CS U Craiova urcă o poziție, până pe locul 4, cu 29 de puncte după 18 etape. FC Botoșani, de partea cealaltă, urcă și ea o poziție, până pe 6, ultimul loc de play-off, cu 29 de puncte după 18 etape.

Pentru FC Botoșani urmează meciul cu UTA Arad, în timp ce pentru oltenii lui Reghecampf urmează duelul cu FC Voluntari.

Exit mobile version