Universitatea Craiova, aproape să se despartă de un titular! La ce echipă poate ajunge jucătorul

universitatea-craiova

foto playsport.ro

Universitatea Craiova va termina pe locul trei în play-off-ul Ligii 1, însă oltenii vor trebui să joace un meci de baraj, împotriva câștigătoarei play-off-ului, în vederea participării în UEFA Conference League.

Oltenii au ratat și în acest an îndeplinirea principalului obiectiv al clubului, câștigarea campionatului, deși, la un moment dat, elevii lui Laurențiu Reghecampf sperau la o devansare a liderului CFR Cluj.

La Universitatea Craiova au început deja primele mișcări de trupe, iar Lyes Houri pare că va fi primul fotbalist care va părăsi Bănia. Alături de el, oltenii sunt aproape să se despartă și de Alexandru Mateiu, al cărui contract va expira la finalul acestui sezon.

Alexandru Mateiu, șanse mici să mai continue la Universitatea Craiova

Alexandru Mateiu și Universitatea Craiova nu s-au înțeles în ceea ce privește noul contract, iar cele două părți se vor despărți la finalul acestui sezon.

Mijlocașul ar fi solicitat un angajament pe încă trei sezoane, în timp ce clubul oltean era dispus să mai prelungească doar pentru încă o ediție. Mai mult de atât, fotbalistul voia și un bonus de 50.000 de euro la semnătură, lucru care nu a fost pe placul conducerii, potrivit Fanatik.

Mateiu ar putea ajunge la Sepsi Sf. Gheorghe

Alexandru Mateiu ar putea ajunge la Sepsi Sf. Gheorghe, formație care s-a mai interesat de serviciile sale și în trecut.

Jucătorul are șanse cu atât mai mari să ajungă în lotul covăsnenilor, asta deoarece echipa este condusă de italianul Cristiano Bergodi, iar cei doi au lucrat destul de bine în Bănie.

Jucător de bază la Universitatea Craiova, Mateiu a pierdut prim planul după venirea lui Laurențiu Reghecampf, chiar dacă a fost titular în ultimele opt meciuri.

Exit mobile version