Universitatea Craiova a început în forță campania de transferuri a iernii! Mihai Rotaru e gata să aducă mai mulți jucători importanți la echipă pentru a forța un loc pe podium la finalul campionatului.
Fundașul Pyry Soiri, ultima oară la HJK Helsinki, a semnat un contract cu Universitatea Craiova, locul 3 în clasamentul Superligii.
Fotbalistul de 29 de ani efectuează azi vizita medicală și va intra în programul echipei conduse de Ivaylo Petev.
Soiri va acoperi postul de fundaș dreapta, dar poate juca și ca mijlocaș, pe ambele flancuri, scrie prosport.ro.
Oltenii au făcut anunțul oficial
„Universitatea Craiova mută pe tabla de șah a perioadei de mercato și transferă un internațional finlandez care a evoluat ultima oară la HJK Helsinki”
„Pyry Soiri a semnat cu Știința un contract valabil pe 2 ani și jumătate, va purta tricoul cu numărul 18 și va intra sub comanda lui Ivaylo Petev din debutul cantonamentului”
„Noul nostru fotbalist cu 43 de prezențe în Naționala Finlandei va întări postul de fundaș dreapta, dar poate evolua și în cele două flancuri ale atacului”
a anunțat gruparea olteană pe Facebook.
Țintele conducerii oltene pentru perioada următoare sunt un fundaș central, un închizător și un atacant.
