Sorin Cârțu anunță o nouă plecare de la Universitatea Craiova

Sorin-Cartu

foto prosport.ro

După patru ani petrecuți la Universitatea Craiova, portarul italian Mirko Pigliacelli revine în țara natală, urmând să semneze un contract pe trei ani cu Palermo, formație promovată în Serie B și care a fost cumparată de consorțiul din Emiratele Arabe Unite care deține și Manchester City.

Clubul din Bănie a consimţit să se despartă de portarul italian. Universitatea Craiova ezitase să răspundă în urmă cu două săptămâni ofertelor primite pentru Pigliacelli, deoarece David Lazar, adus acum un an, de la Astra, pentru 200.000 de euro, şi văzut ca înlocuitor al italianului, se accidentase la unul dintre amicalele din Austria şi nu se ştia dacă absenţa sa va fi una de lungă durată.

Sorin Cârțu anunță plecarea lui Mirko Pigliacelli de la Universitatea Craiova

Sorin Cârțu a dezvăluit că portarul italian Mirko Pigliacelli e foarte aproape de o despărțire de Universitatea Craiova, deși mai are contract un an de zile.

„Se pare că va pleca. Deocamdată nu e nimic oficial. Nu e încă nimic sigur. Discutăm despre Lazar sau alt portar doar în momentul în care Pigliacelli pleacă la Palermo sau în altă parte”.

a declarat Sorin Cârțu.

Președintele Universității Craiova a explicat că portarul își dorește să se întoarcă în Italia din motive personale.

 „Nu e vorba de nicio afacere. E un jucător care și-a făcut pe deplin datoria. Are și el dorința asta de a merge acasă. Are copil și vrea să fie în Italia, aproape de familie”

a mai adăugat Sorin Cârțu.

Mirko Pigliacelli a jucat 141 de meciuri pentru Universitatea Craiova, cu care a câștigat două trofee: Cupa și Supercupa României (2021). Italianul a fost de două ori ales în echipa ideală a sezonului: 2018–19, 2020–21.

Universitatea Craiova s-a mai despărţit în vara aceasta de fundaşii Marius Constantin şi Antoine Conte, de mijlocaşii Lyes Houri şi Ovidiu Bic şi de tinerii Ionuţ Mitran şi Atanas Trică, aceştia din urmă, împrumutaţi în liga secundă, la CSM Slatina, respectiv CSA Steaua.

În vara aceasta, Universitatea Craiova i-a achiziţionat pe fundaşii Raul Silva şi Ivan Martic, ambii din postură de jucători liberi. 

Exit mobile version