Revenire spectaculoasă la Universitatea Craiova! Al doilea fotbalist transferat de olteni a ajuns în cantonamentul echipei

Universitatea-Craiova

Universitatea-Craiova

Universitatea Craiova a rezolvat al doilea transfer al verii, după mutarea lui Raul Silva. Oltenii și-au găsit înlocuitor pentru Antoine Conte, cel care tocmai s-a despărțit de trupa din Bănie.

Fundașul dreapta Ivan Martic a revenit la Universitatea Craiova, după doi ani petrecuți la FC Sion, în Elveția. Elvețianul s-a mai aflat sub contract cu trupa antrenată în prezent de Laszlo Balint în perioada 2017-2020.

Fotbalistul ocupă postul de fundaș dreapta, însă poate acoperi și poziția de fundaș central. Oltenii rămăseseră descoperiți pe postul său, singura variantă de bază fiind Ștefan Vlădoiu, însă acolo a mai fost folosit și Bogdan Vătăjelu în ultimii ani.

Revenire spectaculoasă la Universitatea Craiova!

Revenirea elvețianului în Bănie a fost confirmată de Sorin Cârțu. Președintele Universității Craiova,a anunțat că formația pe care o conduce urmărește și aducerea unui atacant de careu, pentru a se lupta cu Markovic și Koljic.

„Martic a venit acum la echipă, după ce a plecat Conte. A revenit, după 2-3 ani în care a fost în țara lui natală. Poate juca și fundaș central. Căutăm un atacant central, pentru a le crea concurenţă lui Markovic şi Koljic”,

a precizat Sorin Cârțu.

În prima sa perioadă petrecută pe „Ion Oblemenco”, Martic a avut parte de succes moderat. Deși nu a fost considerat titular incontestabil la formația din Bănie, elvețianul și-a achitat sarcinile cu brio de fiecare dată când s-a apelat la serviciile lui.

74 de partide a contabilizat fundașul pentru Universitatea Craiova, în care a reușit 5 goluri și 7 pase decisive, trecându-și în cont și un trofeu: Cupa României, în 2018.

Exit mobile version