Reghecampf: Obiectivul rămâne câștigarea campionatului. Cât timp avem șanse, luptăm până la capăt

Universitatea-Craiova-Reghecampf

foto prosport.ro

Echipa FC Botoşani a încheiat la egalitate, scor 2-2, luni, pe teren propriu, cu Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a XVIII-a a Ligii I.

Pentru FC Botoşani au marcat Kage ’35 şi Edjouma ’42, iar pentru FC Botoşani au înscris Koljic ’31 şi Gustavo ’58.

Reghecampf, nu înțelege cum s-au ratat o mulțime de ocazii

„Singuri am pierdut două puncte. Din nou, greșeli foarte mari, mai ales în apărare. Aștept mai multe de la jucători, pentru că au experiență. Dacă ne dorim să câștigăm campionatul, nu avem cum să arătăm așa. Ne speriem de un mini pressing, jucătorii trebuie să aibă curajul necesar să joace fotbal, pentru că doar asta îmi doresc. Obiectivul rămâne câștigarea campionatului, clar. Cât timp avem șanse, luptăm până la capăt“.

a declarat Laurențiu Reghecampf.

Reghe: Trebuie să aibă curaj, că nu le ia nimeni capul

„Trebuie să aibă curaj, că nu le ia nimeni capul. Facem greșeli foarte mari și nici nu marcăm la câte ocazii avem. Am ratat și 11 metri. Primim niște goluri… Este păcat, pierdem puncte și doar noi suntem vinovați. N-am întâlnit nicio echipă care să ne pună cu jocul la perete și să câștige meciul. Le-am spus la pauză ce trebuiau să audă, că nu e normal să conduci jocul și să intri la cabine cu 2-1 în dezavantaj. Avem nevoie de VAR, ar fi foarte simplu”,

a mai spus Reghecampf.
Exit mobile version