Neluțu Varga, prima reacție despre plecarea lui Daniel Pancu de la CFR Cluj la Rapid

nelutu-varga-daniel-pancu

foto fanatik.ro

Daniel Pancu, antrenorul care a revitalizat CFR Cluj în acest sezon, urmează să preia banca tehnică a Rapidului, după ce a încheiat un parcurs impresionant la gruparea din Gruia. FANATIK a anunțat în exclusivitate că tehnicianul român s-a înțeles deja cu conducerea clubului din Giulești pentru un contract pe doi ani, cu un salariu lunar de 35.000 de euro.

Prima reacție a lui Neluțu Varga după plecarea lui Daniel Pancu

Într-un interviu exclusiv pentru FANATIK, Neluțu Varga, principalul finanțator al CFR Cluj, a oferit prima reacție despre această mutare.

„Eu am vorbit cu Pancu și la ultima discuție mi-a spus că rămâne. Dacă nu este bărbat și nu vine să-mi spună în față că vrea să plece nu este problema mea. Dacă el vrea să plece la Rapid, așa cum am auzit, poate să plece. Eu îi mulțumesc pentru ce a făcut pentru CFR Cluj cum și el trebuie să-mi mulțumească mie pentru că i-am dat un club pe mână și s-a ridicat mult ca antrenor. Singurul om de neînlocuit la CFR Cluj e omul care dă banii, adică Neluțu Varga. În ceea ce privește antrenorul, nu se pune nicio problemă. Eu întotdeauna am planurile B, C, D pregătite. După ce Pancu va pleca la Rapid probabil, o să pun antrenor pentru că timpul este scurt. Imediat ce se termină sezonul, ne apucăm de pregătiri pentru următorul sezon, unde aproape vom fi în cupele europene!”

Contextul transferului și planurile Rapidului

Daniel Pancu a avut parte de o primire călduroasă la Giulești, unde a fost aclamat de suporterii Rapidului la meciul direct cu CFR Cluj, câștigat de echipa sa cu 2-1. După această victorie, Pancu a declarat că este convins că se va întoarce la Rapid, club pe care l-a mai antrenat între 2018 și 2020 și unde a avut o carieră importantă ca jucător.

Conform informațiilor publicate de FANATIK, Pancu intenționează să aducă cu el la Rapid patru jucători de la CFR Cluj, printre care Lorenzo Biliboc, Meriton Korenica, Christopher Braun și Sheriff Sinyan, pentru a construi un nucleu puternic al echipei giuleștene.

Reacții oficiale și negocieri în curs

În timp ce impresarul Giovanni Becali a confirmat mutarea lui Pancu la Rapid, oficialii clubului giuleștean, prin vocea lui Victor Angelescu, au negat inițial negocierile cu antrenorul.

Angelescu a declarat că Rapid are un contract valabil cu Costel Gâlcă și că nu au fost purtate discuții cu alt antrenor până la finalul sezonului. De asemenea, președintele CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a afirmat că a fost surprins de veste și așteaptă o confirmare directă de la Pancu privind viitorul său. (DigiSport)

Exit mobile version