Universitatea Craiova s-a despărțit de un titular din sezonul trecut chiar înaintea meciului tur cu Istanbul Bașakșehir din play-off-ul Conference League.
Clubul din Bănie a ajuns la un acord cu Tractor din Iran pentru transferul lui Laurențiu Popescu, portarul titular al oltenilor din sezonul trecut.
Este vorba în primă fază despre un împrumut până la finalul acestui sezon, cu opțiune de transfer definitiv în vara anului viitor, scrie fanatik.ro.
Laurențiu Popescu pleacă de la Universitatea Craiova
Goalkeeper-ul în vârstă de 28 de ani a fost deja scos din lotul echipei antrenate de Mirel Rădoi pentru partida din Turcia de joi seară și urmează ca mutarea să fie confirmată oficial în scurt timp.
De notat în acest context că Popescu a făcut deplasarea la Istanbul pentru acest joc, dar între timp a venit această oferită, astfel încât s-a decis pe moment ca el să fie scos de pe listă.â
Există deja un acord între toate părțile implicate cu privire la acest transfer. În prezent se lucrează la întocmirea actelor, iar mutarea va fi anunțată oficial de către cele două cluburi în momentul în care ea va fi înregistrată la FIFA.
Popescu a fost prima variantă de portar în sezonul trecut pentru olteni, cu evoluții destul de apreciate în principiu, dar în această vară a fost „sărit din schemă” odată cu aducerea ucraineanului Isenko.
Rădoi îl mai are la dispoziție și pe Silviu Lung Jr., cel care chiar a apărat în anumite meciuri de campionat din ultimele săptămâni.
Istanbul Bașakșehir – Universitatea Craiova
Universitatea Craiova va da piept cu Istanbul Bașakșehir în play-off-ul pentru Conference League.
Partida tur are loc joi, 21 august, în Turcia, de la ora 20:45. Returul va avea loc peste o săptămână, la Craiova, pe stadionul Ion Oblemenco.
Bașakșehir – Universitatea Craiova va fi transmis de posturile Prima Sport 2 și Digi Sport 1.
