Mirel Rădoi, în pericol după ce Universitatea Craiova a pierdut derby-ul cu FC U Craiova?

Mirel-Radoi

foto eurosport.ro

CS Universitatea Craiova – FCU Craiova 1948 a fost meciul care a ținut cu sufletul la gură fanii din Bănie. Atmosfera a fost senzațională! Suporterii au început spectacolul cu câteva ore înaintea fluierului de start și mulți dintre ei s-au dus pe jos la stadion fluturând steaguri și „colorând” atmosfera cu fumul de la petarde.

Duelul de la distanță a continuat și pe stadion. În primele 15 minute, arbitrul Florin Chivulete a oprit partida de trei ori, din cauza petardelor care au ajuns, arzând, pe gazon. La un moment dat cele două echipe au fost trimise la vestiare și s-au întors și au reluat jocul după 10 minute.

Partida a avut multe ocazii de gol, iar oamenii lui Nicolo Napoli au fost mai eficienți. William Baeten a deschis scorul în minutul 50, din pasa lui Bauza, iar George Ganea a înscris golul decisiv, zece minute mai târziu, în urma unei devieri subtile a lui Bahassa. Acesta a fost și scorul final.

Oaspeții s-au impus cu 2-0, iar echipa lui Adrian Mititelu a câștigat primul duel în fața marii rivale. Pentru Mirel Rădoi urmează zile dificile.

Probleme mari pentru Mirel Rădoi la Universitatea Craiova

Basarab Panduru a transmis că Mirel Rădoi ar putea să aibă probleme și să fie înlăturat de pe banca tehnică a celor de la Universitatea Craiova.

„E un meci important şi îl pierzi. Nu cred că va fi o problemă, el, cred, şi-a ales un drum complicat în momentul ăsta, cu tineri, cu jucători care nu prind primul 11. Un drum complicat şi greu, dar cei care sunt acolo au încredere sau nu au încredere. Dacă n-au încredere, atunci are o problemă”

„Eu aş avea încredere, toate lucrurile astea sunt benefice pentru jucători, antrenamente, disciplină. Eu am încredere, dar acolo încrederea în antrenor… Doar la Balint a ţinut puţin, dar ceilalt au stat destul de mult”

„Pierzi cu FCU Craiova, două puncte în trei meciuri, situaţia asta cu jucătorii. Se adună cam multe şi nu ştiu dacă deciziile sale sunt pe placul conducătorilor”,

a spus Basarab Panduru, la Orange Sport.

După înfrângerea suferită cu rivala FC U Craiova, Universitatea Craiova a rămas cu 32 de puncte, pe locul patru în clasamentul din Superliga, dar poate pica pe 5 dacă FCSB își câștigă meciul cu CS Mioveni.

Exit mobile version