Echipa națională a României va disputa ultimele două meciuri din Liga Națiunilor împotriva lui Kosovo (15 noiembrie) și a Ciprului (18 noiembrie).
România are un parcurs perfect în Liga Națiunilor – 4 victorii în cele 4 meciuri și golaveraj 11-2. Tricolorii își pot asigura câștigarea grupei în cazul în care nu pierd duelul de vineri împotriva Kosovo.
Meciul se joacă vineri, începând cu ora 21:45.
Decizia lui Mircea Lucescu cu privire la echipa de start
Înaintea confruntării de pe Arena Națională, selecționerul a vorbit despre felul în care gestionează relația cu jucătorii, mai ales cu cei care nu evoluează prea mult, dar și despre componența echipei de start.
„Vă dați seama ce înseamnă prezența la echipa națională, indiferent dacă un jucător joacă sau nu? Îi dublează valoarea, imaginea, popularitatea și absolut tot. Filosofia mea este ca jucătorii care vin la națională să se adapteze. Eu am nevoie de rezultate, să dau încredere grupului de jucători. Pentru asta trebuie să ai un grup omogen”
„Ceilalți, care își doresc să vină la echipa națională, trebuie să demonstreze, meci de meci, la echipele lor de club, că merită să ajungă la echipa națională”
„Nu am niciun motiv să schimb, am câştigat meciurile până acum. Bîrligea joacă foarte bine la echipa de club, aşteaptă să îi vină rândul la echipa naţională. Drăguş ne-a marcat goluri, nu am niciun motiv să schimb jucătorii. Eu nu fac experienţe, experienţe le las altora”, a spus Mircea Lucescu, potrivit as.ro.
Număr incredibil de spectatori pe Arena Națională
Meciul România – Kosovo se va desfășura cu un stadion plin la capacitate maximă. Fanii „tricolorilor” vin să încurajeze echipa lui Mircea Lucescu către un nou succes.
Diseară pe stadion vor fi 49.984 de spectatori, maximul cât se putea!
Pentru suporterii care nu au apucat să își cumpere bilet sau nu pot fi prezenți la meci din alte motive, aceștia își pot susține favoriții și de acasă. Meciul România – Kosovo se va difuza și la televizor.
Astfel, partida care va conta pentru etapa a 5-a din Liga C va fi transmis la televizor de către postul Antena 1. Partida se joacă astăzi, pe Arena Națională, începând cu ora 21:45.
