Mihai Rotaru, prima reacție după documentele în care FRF recunoaște că echipa lui Adrian Mititelu ar fi continuatoarea clubului din Craiova

Mihai-Rotaru-Adrian-Mititelu-Craiova

foto fanatik.ro

Finanțatorul Universității Craiova, Mihai Rotaru, nu crede că FRF și UEFA ar putea considera că echipa lui Adrian Mititelu este adevărata echipă a orașului.

FRF a confirmat, în procedura privind licenţierea cluburilor profesioniste din România, că, prin deciziile TAS, s-a stabilit definitiv că U Craiova 1948 S.A. este continuatorul de drept al clubului Fotbal Club Universitatea Craiova.

Mihai Rotaru a reacționat la aflarea acestei informații

Mihai Rotaru a reacționat la aflarea acestei informații, potrivit prosport.

„UEFA nu admite ca o persoană sau grup de persoane să păcălească jucătorii. Așa că dacă acel grup de persoane falimentează o societate și, după aceea, înființează alta, UEFA îl pune sa plătească”

„În plus, noi nu avem treabă cu vechea societate a lui Mititelu. Noi nu am susținut niciodată că suntem continuatorul lui din 2011, din moment ce am și jucat unii împotriva celorlalți.

Este o fâsâială! Echipa lui nu are nicio treabă cu adevărata Universitatea Craiova”,

a declarat Mihai Rotaru.

Comunicatul dat de U Craiova 1948, în care susţine că ar fi continuatoarea „echipei originale”

„FRF confirmă că U Craiova 1948 SA este echipa originală – Încă o dovadă clară că U Craiova 1948 S.A. este clubul original al Craiovei.

FRF a confirmat, în procedura privind licențierea cluburilor profesioniste din România, că, prin deciziile TAS, s-a stabilit definitiv că U Craiova 1948 S.A. este continuatorul de drept al clubului Fotbal Club Universitatea Craiova.

Astfel, în procedura de licențiere UEFA, comisia de licențiere a FRF a respins acordarea licenței UEFA pentru clubul nostru pe motivul sumelor datorate în urma deciziilor TAS. Ulterior, clubul nostru s-a conformat și a obținut licența pentru Liga 1.

Anexat aveți copii de pe documentele în cauză”, se scrie pe site-ul echipei U Craiova 1948.

Exit mobile version