Mihai Rotaru nu renunță la luptă: „Acesta este obiectivul!”

Mihai-Rotaru-Craiova

foto prosport.ro

Mihai Rotaru nu are de gând să renunțe la luptă și anunță că echipa lui dorește să cucerească trofeul. Oltenii au obiective foarte clar trasate, pe care trebuie să le atingă în actualul sezon al Superligii României.

Finanțatorul din Bănie a avut un mesaj clar pentru jucătorii echipei și le-a cerut să facă tot posibil pentru ca Universitatea Craiova să obțină cât mai multe puncte în play-off, chiar și în fața celorlalte echipe puternice ale campionatului, care sunt implicate în lupta pentru câștigarea titlului.

Mihai Rotaru nu renunță la luptă

Chiar dacă titlul pare mai mult un vis, patronul oltenilor crede că echipa lui poate să ocupe, în vară, un loc în primele trei.

Universitatea Craiova este angrenată și în Cupa României, iar acest trofeu este o țintă clară pentru echipa antrenată de bulgarul Ivaylo Petev.

„Ne bucurăm când câștigăm într-un meci în care sentimentele sunt ridicate. E plăcut, mai ales că rezultatul s-a întors. Andrei Ivan a intrat bine cu Petrolul, cu Rapid, e într-o creștere de trei meciuri. Acum putem să visăm, dar e complicat să ne gândim la campionat”

„Trebuie să fim realiști, obiectivul e Cupa și clasarea pe unul dintre primele trei locuri. Am visat altceva în acest campionat, dar acum nu ne putem rezuma decât la podium. Dacă batem Rapid și CFR Cluj, putem ajunge pe locul 2”, 

a declarat Rotaru pentru ProSport.

Screciu a primit o veste proastă înaintea meciului CFR Cluj – Universitatea Craiova

Vladimir Screciu a ieșit în lacrmi de pe teren după FC U Craiova 1948 – Universitatea Craiova 1-2. Mijlocașul în vârstă de 24 de ani s-a accidentat și se teme că ar putea rata prezența la Euro 2024, potrivit fanatik.ro.

Vladimir Screciu va rata primul meci din play-off, CFR Cluj – Universitatea Craiova, programat sâmbătă, 16 martie, de la ora 20:00.

Internaționalul român a efectutat un RMN, în urma căruia a reieșit că are o microleziune. Vestea bună pentru Screciu este că accidentarea nu e deloc una gravă, așa cum s-a crezut inițial, și singurul meci pe care îl ratează este cel cu CFR Cluj.

Cel mai probabil, Vladimir Screciu va reveni pe teren în etapa a doua din play-off, când Universitatea Craiova primește vizita Rapidului. Totuși, mijlocașul defensiv, care poate juca și fundaș central, va rata din cauza accidentării următoarea acțiune a echipei naționale.

„Îmi pare rău pentru Screciu. Era în vestiar supărat, dărâmat că va rata următoarele meciuri, inclusiv Euro. Spunea că are ruptură, că așa simte. Sper să nu fie nimic grav”, 

a declarat Nicușor Bancu.
Exit mobile version