Mihai Rotaru, anunț despre postul lui Ivaylo Petev la Universitatea Craiova

Petev-si-Rotaru

foto playsport.ro

Universitatea Craiova a câștigat duelul cu rivala FC U, scor 2 – 1, iar după meci, Mihai Rotaru a fost întrebat dacă Ivaylo Petev va pleca de pe banca tehnică a echipei.

Mihai Rotaru a luat o hotărâre în privința antrenorului celor de la Universitatea Craiova, Ivaylo Petev.

Patronul de la Universitatea Craiova a spus că tehnicianul nu va părăsi formația, Rotaru considerând, de altfel, că gruparea lui a avut parte în ultimul timp de prea multe schimbări în ce privește banca tehnică.

Ivaylo Petev a ajuns la echipa din Bănie în martie 2023. Anterior, postul de antrenor principal a fost ocupat de tehnicieni precum Eugen Neagoe, Laurențiu Reghecampf sau Corneliu Papură.

„Nu, nu, nu luăm în calcul să-l schimbăm pe Petev. Deja am exagerat, suntem la al patrulea antrenor. A fost decizia lui să-l schimbe pe Crețu, i-a ieșit. Toată echipa merită felicitată”,

a spus patronul Universității, la Digi Sport.

Reacția lui Ivaylo Petev, după victoria cu FCU Craiova

La finalul derby-ului din Bănie, Ivaylo Petev a spus cum au reușit să se impună elevii săi, după ce au fost conduși la pauză de către rivali.

”Prima repriză a fost mai rea pentru noi. Am făcut o greșeală și am primit un gol. În repriza a doua am corectat anumite chestii. Am avut și alte situații de a marca, dar nu am reușit. Aceste meciuri trebuie câștigate. Eu cred că am meritat cele trei puncte”

„Vă spun ceva, le-am spus (n.r. jucătorilor) că avem 45 de minute în care putem să marcăm 1, 2, 3, 4 goluri. Altceva nu vă mai spun. Adversarul a avut calitate și ne-a îngreunat în unele momente.”,

a declarat Petev.

Rotaru a anunţat cele două obiective ale Universităţii Craiova

Mihai Rotaru a dezvăluit care sunt obiectivele Universității Craiova în actualul sezon de superliga României. Ocuparea unui loc pe podium și câștigarea Cupei României sunt principalele ținte ale oltenilor.

„Între noi nu este un război, este o competiție cu sentimente mult mai intense în oraș la noi. Jucătorii celor de la FC U au făcut un meci bun, vreau să-i felicit, fără vreo urmă de ironie. Nu am vreo satisfacție că ei au rămas pe loc de baraj după acest meci. Toate strategia noastră este făcută pentru un loc pe podium și pentru Cupa României”

„Este greu să ne gândim la campionat, dar trebuie să terminăm pe podium. Visele nu ni le poate lua nimeni, dar dimineață ne trezim. Ne gândim să trecem peste CFR etapa următoare. Dacă legăm și o victorie cu Rapid, trecem pe locul al doilea. Am fi digerat și o înfrângere în seara aceasta, dar mai greu. E ca atunci când mănânci carne de porc cu cartofi prăjiți. Se spune că nu se digeră, dar până la urmă, mai greu, se digeră”

„Va fi un meci greu cu CFR, CFR-ul nu moare, are 10 vieți. Băieții nu au avut primă, ei sunt datori în momentul de față, pentru că nu ocupăm un loc pe podium. Vreau să ne uităm la atitudinea lui Mitriță, pentru că acest lucru i-a fost reproșat de-a lungul timpului. Este un jucător care poate să rezolve singur meciul”,

a spus Rotaru.
Exit mobile version