Mihai Rotaru a prins curaj și a anunțat două obiective, după Rapid – Universitatea Craiova 1-2

Mihai-Rotaru-Craiova

foto prosport.ro

Universitatea Craiova a câștigat pe terenul celor de la Rapid, scor 2-1, în cadrul rundei secunde din play-off-ul SuperLigii.

În duelul desfășurat în Giulești, golurile partidei au fost marcate de Gjoko Zajkov (minutul 55 – autogol), pentru gazde, respectiv Anzor Mekvabishvili (minutul 18) și Alexandru Mitriță (minutul 90+3), pentru oaspeți.

Mihai Rotaru: ”Să câștigăm campionatul și să ne calificăm în grupele unei cupe europene!”

Rotaru a transmis că elevii lui Mirel Rădoi trebuie să facă tot posibilul pentru a câștiga campionatul, dar și să se califice în stagiunea următoarea în grupele unei competiții europene.

”Muncim din greu pentru a ajunge într-o cupă europeană. Am fost foarte aproape cu Hapoel Beer Sheva, când puteam să trecem de ei. A fost o dezamăgire și o frustrare că nu am reușit să ne calificăm în grupe”

„E un ‘must’ (n.r. obligație) pentru noi: câștigarea campionatului și calificarea în grupele unei cupe europene!”, a declarat Mihai Rotaru la digisport.ro.

În urma acestei victorii, echipa pregătită de Mirel Rădoi a acumulat 32 de puncte, după două etape disputate în play-off. Rivalele CFR Cluj şi FCSB au rămas la două, respectiv 3 puncte în spate, dar au şi un meci mai puţin disputat.

Mirel Rădoi: „Urmează două partide foarte importante”

Mirel Rădoi s-a declarat mulțumit de evoluția jucătorilor săi. Antrenorul a vorbit despre jucătorii indisponibili, dar și despre șansele la titlu. Tehnicianul a dat de înțeles că Universitatea Craiova plănuia să trimită o ofertă pentru Nicușor Stanciu.

„A fost o partidă cu multe goluri, cu multe ocazii. Cred că meritam victoria. Și Rapid a avut două bare în această seară. Cred că puteam să rezolvăm și mai repede meciul. Trebuie, în continuare, să lucrăm”

„M-ați bombardat cu întrebări despre titlu. Au fost momente în care am încercat să pun presiune pe echipă, însă momentan nu o stăpânim. O să ne uităm la clasament după șase etape. Nu putem suporta, în momentul de față, presiunea. Eu nu am niciun trofeu în cariera mea, nu pot suporta nici eu presiunea. E posibil să fiu eu cel care dă greș primul”

„În mare parte, progresul Rapidului i se datorează lui Marius Șumudică. Noi nu am reușit, cu toate eforturile, să eliminăm problemele lui Maldonado și Mora. Au jucat pe un alt fus orar. Riscul de accidentări era foarte mare, am încercat să nu îi băgăm. Și Zajkov venea după o problemă medicală. Erau riscuri prea mari. Săracii au dormit 14 ore continuu. Nu era normal să îi bag”

„Urmează două partide foarte importante cu CFR. Eu le-am transmis jucătorilor că trebuie să își ia revanșa pentru ultimul meci de aici. Au fost motivați. În general, cel mai mult te avantajează când adversarele fac remiză. Momentan, mă concentrez pe partida din Cupa României. În seara asta ne bucurăm. O să existe modificări în echipă. Trebuie să avem și o rotație a jucătorilor. Nu spunem că pe locul doi este Cupa. Cumva, trebuie să integrăm și jucătorii care au prins mai puține minute. Vreau să ne batem de la egal la egal cu orice adversar”

„Cred că, din vară, ar fi fost o mare bătălie pentru Nicolae Stanciu. Și Universitatea Craiova lua în calcul să trimită o ofertă. Ne-au luat-o înainte”, a explicat Mirel Rădoi la conferința de presă.

Exit mobile version