FCSB s-a impus cu scorul de 3-0 în derby-ul cu Universitatea Craiova din etapa a 23-a din SuperLiga României. Mihai Rotaru a explicat că nu este supărat pe eșecul echipei sale, pentru că în opinia sa jucătorii au arătat atitudine și s-au luptat pe teren, ci pentru prestația lui Marcel Bîrsan.
Rotaru a susținut că centralul a judecat complet diferit situații identice și că a sancționat cu cartonașe galbene jucătorii Universității Craiova, în timp ce roș-albaștrii au scăpat doar cu avertisment la faulturi cu aceeași intensitate.
Rotaru pune tunurile pe arbitru după Universitatea Craiova – FCSB 0-3
Patronul formației din Bănie consideră că penalty-ul transformat de Darius Olaru a fost unul nemeritat, întrucât Zajkov nu ar fi avut nicio intenție în a atinge balonul cu mâna.
Mihai Rotaru a transmis că nu se pune problema înlocuirii lui Ivaylo Petev, în ciuda pasei proaste în care se află echipa sa, notează digisport.ro.
”Ne așteptam la mai mult, suntem frustrați, eu consider că nu au fost mai buni decat noi. A fost un penalty, erau contre, nu cunosc un caz la fel, mă uit la fotbal european, mă uit la Premier League, nu am văzut un penalty la fel. Consider că trebuie să comparăm mere cu mere”
„Am avut un galben corect la Badelj, am avut aceeași situație la Cîmpanu, nu s-a dat. Au fost faulturi repetate ale celor de la FCSB, nu s-au dat. Nu s-a judecat cu aceeași unitate de măsură. Nu ne ascundem în spatele arbitrajului. Am fost mai buni în prima repriză, am jucat cu atitudine, cu răutate. Asta ne-am dorit. Am jucat bine, dar un henț dat în prelungiri, plus două greșeli au scris istoria în acest meci”
„Puteam marca doua-trei goluri. Suntem o echipă în căutare. Încercăm să ne schimbăm filosofia, orice echipă care e în căutare poate avea probleme. Nu ne facem griji pentru play-off. Suntem o echipă valoroasă, azi am arătat atitudine. Sperăm să îi prindem în play-off, să îi batem noi de două ori. Am spus-o de la început, așa este. În meciul tur, Badelj a ratat cu poarta goală. Ne-au bătut pe greșeli”
a spus Rotaru.
Mihai Rotaru a decis ce se întâmplă cu Ivaylo Petev
„Sunt jucători care au nevoie de acomodare, au nevoie de timp. E un jucător care nu a evoluat de aproape trei luni. Revine Crețu. Cred că vom arăta altfel și ne vom gasi linia. Nu mă interesează câte puncte sunt față de FCSB, sunt cinci puncte față de Rapid și CFR. Când a venit Ivaylo, m-a întrebat ce șanse avem la titlu”
„Eu am spus că maximum 30 la sută. Au scăzut șansele, dar nu ne-am bătut la campionat. Voiam să ne situăm pe podium și să câștigam Cupa. Ivaylo a venit într-un campionat nou, trebuie să avem răbdare. Am plecat pe un drum și nu ne vom întoarce”
„Am văzut argumentația lui Marius Avram. Are o bază logică, îi respect argumentația, dar eu nu văd că mâna se îndreaptă către minge. Este o mișcare naturală a corpului. Am să-l rog pe domnul Avram să analizeze faza la care Cîmpanu a fost faultat în tușă cu aceeași intensitate cu care Badelj a faultat”
„Au fost faulturi sancționabile cu galben ale jucătorilor de la FCSB sau nu? Eu consider că în situații identice, arbitrul nu a procedat echitabil”,
a mai spus Rotaru.
După victoria categorică de pe ”Ion Oblemenco”, FCSB a ajuns la 50 de puncte și este la 11 puncte distață de locul doi, ocupat de Rapid București. CFR Cluj este pe locul trei, cu 36 de puncte, dar va juca luni în compania celor de la FC Voluntari.
De partea cealaltă, Universitatea Craiova a rămas pe locul cinci, cu doar 34 de puncte, și este la 16 puncte distanță de lider. În acest moment, oltenii par să fie ieșiți din calculele pentru titlu.
