Mihai Rotaru a anunțat ultimul transfer al Universității Craiova

Universitatea-Mihai-Rotaru

foto prosport.ro

Nicușor Bancu s-a operat și se află în proces de recuperare. Internaționalul își dorea să revină cât mai repede în echipă, dar Mihai Rotaru preciza că este de preferat ca oltenii să nu-și asume riscuri. Patronul oltenilor a dezvăluit că înlocuitorul său este deja în Craiova și urmează să fie prezentat în câteva zile.

Universitatea Craiova a rămas descoperită în banda stângă după accidentarea lui Nicușor Bancu. Însă, cu o săptămână în urmă, Mihai Rotaru anunța un nou transfer.

Rotaru anunță ultimul transfer al Craiovei

Mihai Rotaru spune că va plăti aproximativ 200.000 de euro în schimbul jucătorului care va acoperi postul lăsat liber de accidentarea lui Bancu.

„Dacă rezolvăm și fundașul stânga, pentru că nu avem dublură la Vătăjelu, considerăm că a fost o campanie de transferuri foarte bună. Fundașul stânga este deja în Craiova de două zile. Sperăm ca miercuri să îl anunțăm. Nu pot să vă spun cine. Până când nu sunt toate procedurile făcute, nu avem cum. Nu trebuie să vă supărați. În momentul în care-l vom anunța, va anunța și clubul respectiv”

„Este un jucător din afara României, un internațional dintr-o țară africană. Din Africa centrală. A jucat în Europa. Are 24 de ani făcuți în această lună”

„Suma? Undeva la 200.000 de euro. Noi zicem că este un jucător foarte-foarte bun”,

a spus Mihai Rotaru.

Este vorba despre Basilo Ndong, din Guineea Ecuatorială, informează Fanatik. A început fotbalul în țara sa natală, la Cano Sport, după care a făcut pasul în Europa, la FC Shkupi, din Macedonia de Nord. Au urmat Westerlo, în Belgia, și IK Start, din Norvergia, unde este legitimat în prezent.

Rotaru spune că aceasta este ultima achiziție din această iarnă

”Noi am spus încă de la început că ne dorim să întărim aceste trei posturi. Un jucător care să joace toate cele patru posturi din față în sistemul 4-2-3-1. Și acela este Ișfan. Un fundaș central de picior drept. Și acela este Gjoko (n.r. Zajkov), care este internațional macedonean”

„Și un fundaș stânga, pentru că trebuie să acoperim această lipsă a lui Bancu. Noi acolo îl avem doar pe Vătăjelu, pe care, sigur, ne bazăm. Dar ne mai trebuia cineva, pentru că altfel am fi avut o problemă”

„Și, acum, doar dacă apare ceva extraordinar, sigur, suntem pregătiți. Ori un mijlocaș central, ori în față, dar stânga-dreapta. Dar suntem supra-dimensionați”.

a mai precizat Mihai Rotaru.

Universitatea Craiova a rămas pe locul cinci în Superligă, cu 38 de puncte, la trei puncte distanță de FCSB și de Rapid, care au câte 41 de puncte. În următoarea etapă, oltenii vor juca pe teren propriu cu Hermannstadt.

Exit mobile version