Mihai Rotaru a anunțat încă o plecare de la Universitatea Craiova

Mihai-Rotaru-Universitatea-Craiova-antrenor

foto playsport.ro

Mihai Rotaru, finanțatorul Universității Craiova, a confirmat interesul echipei ucrainiene pentru fundașul dreapta, însă nu a scos din calcul faptul că i-ar putea oferi o nouă înțelegere în Bănie lui Ștefan Vlădoiu.

Ștefan Vlădoiu este aproape să se despartă de Universitatea Craiova. Jucătorul în vârstă de 25 de ani are ofertă de la o echipă din prima ligă a Ucrainei.

Vlădoiu a fost crescut chiar în curtea „Științei”, pentru care a debutat în sezonul 2016/2017, pe când avea doar 17 ani.

Mihai Rotaru a anunțat încă o plecare de la Universitatea Craiova

„Are o ofertă din Ucraina. Ne-a anunțat și clubul, au fost foarte fair-play, ne-au notificat că vor începe negocierile cu el, dar Ștefan mai are 6 luni cu Universitatea Craiova”

Va pleca la vară, asta dacă nu se ajunge la o înțelegere cu Universitatea Craiova. Ei ne-au notificat că vor să înceapă o negociere de contract, cu începere de la 1 iulie. Cu noi are contract până pe 30 iunie”, a declarat Mihai Rotaru la Digi Sport.

Ștefan Vlădoiu, ca și plecat de la Universitatea Craiova

Ștefan Vlădoiu se află în ultimele 6 luni de contract cu Universitatea Craiova, iar jucătorul este extrem de aproape să părăsească formația din Bănie.

Vlădoiu va semna cât de curând cu FC Kolos Kovalivka pe o perioadă de 2 ani și jumătate. Fundașul dreapta va părăsi zilele acestea lotul pregătit de Costel Gâlcă, potrivit fanatik

Interesul pentru Ștefan Vlădoiu a existat și în vară, la începutul actualului sezon. Ucrainenii au dorit încă de atunci să-l transfere, dar nici Mihai Rotaru, nici jucătorul nu au spus „da” ofertei de acum 6 luni. Situația s-a schimbat acum, când Vlădoiu a intrat în ultimele 6 luni de contract cu oltenii.

FC Kolos Kovalivka ocupă poziția a 11-a în prima ligă din Ucraina, unde lider este Dinamo Kiev. Ianis Stoica a avut, la rându-i, o propunere din campionatul ucrainean, însă acesta a refuzat să meargă într-o țară aflată în conflict.

Pe lângă Universitatea Craiova, fundașul în vârstă de 25 de ani a mai evoluat la Sportul Snagov, Dunărea Călărași și Universitatea Cluj, de fiecare dată părăsind formația olteană sub formă de împrumut.

Cu 2 prezențe în reprezentativa sub 21 de ani, Ștefan Vlădoiu este unul dintre cei mai valoroși jucători din lotul Universității Craiova. Site-ul de specialitate transfermarkt i-a oferit o cotă 1 milion de euro.

Andrei Ivan, în liga a doua din Turcia

Nu doar Ștefan Vlădoiu o va părăsi pe Universitatea Craiova în actuala perioadă de mercato. Andrei Ivan s-a despărțit deja de echipa din Bănie timp de 6 luni. Ivan a plecat spre Turcia în dimineața zilei de 9 ianuarie pentru a se prezenta la noua echipă.

Andrei Ivan a semnat cu Adanaspor pentru un salariu excelent. Fotbalistul este împrumutat, iar la formația din Turcia va câștiga 50.000 de euro lunar. În vară, Ivan va reveni în Bănie.

Andrei Ivan a părăsit-o după 6 ani pe Universitatea Craiova. În august 2019, atacantul revenea în Bănie după ce clubul lui Mihai Rotaru a plătit 1,5 milioane de euro pentru transferul său de la Krasnodar.

Văzut ca o mare speranță a fotbalului românesc, Andrei Ivan a fost vândut în schimbul sumei de 3 milioane de euro în vara anului 2017, Krasnodar plătind pentru serviciile atacantului care avea 20 de ani la acel moment.

Exit mobile version