Lovitură pentru Universitatea Craiova! Ce veste a primit Costel Gâlcă

Costel-Galca-CSU

foto prosport.ro

Partida cu Dinamo continuă să producă neplăceri în tabăra Universității Craiova. Știința a pierdut nu doar jocul de pe „Arcul de Triumf“, ci și unul dintre jucătorii importanți. Ce veste a primit Costel Gâlcă.

Universitatea Craiova a primit o adevărată lovitură! Pe lângă înfrângerea cu Dinamo, scor 1-2, oltenii l-au pierdut și pe Anzor Mekvabishvili (23 de ani).

Suspect chiar de ruptură de ligamente încrucișate, georgianul a suferit doar o întindere, așa cum a aflat după RMN-ul făcut în urmă cu puțin timp, scrie prosport.ro.

Costel Gâlcă are serioase bătăi de cap în ultimele zile

Costel Gâlcă are serioase bătăi de cap în ultimele zile și s-a temut de faptul că îl va pierde pentru mai multe luni pe Anzor Mekvabishvili, om de bază în proiectul său din Bănie.

Titular pe „Arcul de Triumf” în duelul cu Dinamo, în care oltenii n-au reușit să egaleze cu doi oameni în plus, Anzor Mekvabishvili a ieșit accidentat în primele minute ale reprizei secunde, fiind schimbat cu francezul Lyes Houri.

Oltenii s-au temut de ce este mai rău în privința georgianului, care a scăpat însă de o accidentare gravă, care să-l scoată din circuit până la finalul anului. În urmă cu puțin timp, georgianul a făcut un RMN, aflând că a suferit doar o întindere. Ceea ce înseamnă că va lipsi de pe gazon doar șase săptămâni.

O să vedem exact care este situația celor doi accidentați. Da, terenul a fost cum a fost, dar nu putem acuza eșecul din această cauză. Și adversara tot pe același gazon a jucat”, spunea Costel Gâlcă, imediat după meciul pierdut de formația patronată de Mihai Rotaru.

Anzor Mekvabishvili va rata un singur derby în Superliga

Anzor Mekvabishvili ar urma să lipsească în următoarele cinci meciuri, în condițiile în care Superliga se întrerupe în luna septembrie pentru meciurile echipelor naționale din Liga Națiunilor.

În această perioadă de întrerupere a campionatului, tricolorii vor juca în deplasare cu Kosovo, urmând apoi să întâlnească Lituania, în Ghencea.

Prin urmare, georgianul adus de Mihai Rotaru de la Dinamo Tbilisi va rata un singur derby, cel cu Rapid, din runda următoare. Fotbalistul venit la Craiova în pauza de iarnă va mai lipsi în partidele cu Poli Iași, U Cluj, Unirea Slobozia și Oțelul Galați.

Anzor, unul dintre cei mai scumpi jucători transferaţi de Rotaru!

Mijlocaşul în vârstă de 23 de ani este unul dintre cele mai scumpe transferuri ale lui Mihai Rotaru, în ultimii ani. Universitatea Craiova a plătit 750.000 de euro celor de la Dinamo Tbilisi în faţa internaţionalului gruzin.

Anzor Mekvabishvili a făcut parte din lotul Georgiei la Euro 2024. El a jucat în toate cele trei meciuri din faza grupelor, însă a fost suspendat pentru duelul din optimi cu Spania, pierdut cu 1-4 de Georgia.

În topul all time al transferurilor Universităţii Craiova, Anzor Mekvabishvili ocupă locul trei. Mihai Rotaru a plătit mai mult doar pe Alexandru Cicâldău (2.300.000 de euro) și Andrei Ivan, răscumpărat cu 1.500.000 de euro de la Krasnodar.

Universitatea Craiova – Rapid, derby încins!

Universitatea Craiova poate să piardă fotoliul de lider în SuperLiga după înfrângerea de pe “Arcul de Triumf”. Dacă va câştiga împotriva Gloriei Buzău, U Cluj va urca pe primul loc, cu 15 puncte, unul mai mult decât oltenii.

Până la pauza internaţională echipa lui Costel Gâlcă va mai avea un test de foc. Sâmbătă, de la ora 21:30, în Bănie vine Rapidul lui Marius Şumudică. Giuleştenii au obţinut prima victorie din acest sezon la Iaşi şi vin cu un moral bun în Bănie.

Exit mobile version