Lovitură grea pentru Reghecampf. Ce document a trimis Mihai Rotaru către Federația de Fotbal din Arabia Saudită

Mihai-Rotaru-si-Laurentiu-Reghecampf

foto playsport.ro

După ce și-a încheiat socotelile cu Universitatea Craiova, la finalul lunii septembrie a anului 2023, Laurențiu Reghecampf a semnat cu Al-Tai.

La doar două luni de la revenirea la Universitatea Craiova, Laurențiu Reghecampf a plecat la Al-Tai. Atunci, antrenorul român se angaja să plătească suma de 300.000 de euro, care reprezenta clauza sa de reziliere din contractul cu Mihai Rotaru.

Ce document a trimis Mihai Rotaru către Federația de Fotbal din Arabia Saudită

În cele din urmă, Reghecampf nu și-a onorat promisiunea, iar Universitatea Craiova a decis să facă pașii necesari.

Clubul din Bănie a trimis o adresă către FIFA, asta după ce oltenii au înștiințat și forurile din România.

FIFA urmează să se adreseze acum Federației Arabe de Fotbal și se poate ajunge chiar la executarea silită a antrenorului, în cazul în care nu se va găsi o soluție.

În cele două luni petrecute la Universitatea Craiova, Laurențiu Reghecampf a fost antrenorul formației din Bănie timp de 7 meciuri oficiale (a obținut 4 victorii, o remiză și două înfrângeri).

FC Snagov, Gloria Bistrița, Concordia Chiajna, FCSB, Al-Hilal, Litex Lovech, Al-Wahda, Al-Wasl, Al-Ahli și Neftchi Baku sunt celelalte echipe antrenate de către Laurențiu Reghecampf.

Laurențiu Reghecampf riscă să nu mai antreneze

Prieteni în trecut, Laurențiu Reghecampf și Mihai Rotaru s-au certat iremediabil după ce tehnicianul a ales să dea curs ofertei de la Al Tai.

Rămas cu ochii în soare, patronul „juveților” s-a adresat Comisiei de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal și a solicitat 200.000 euro, valoarea clauzei de reziliere pe care fostul antrenor de la FCSB o avea de achitat în cazul ruperii unilaterală a contractului. Miercuri, comisia a pus în executare decizia.

„Mă uit în cont mâine. Nu am primit. Am câștigat acum, în prima instanță, la comisii, nu știu dacă face sau nu recurs, după care se va pune în executare. 300.000 de euro a rămas, el a propus 150.000 de mii, am negociat, după ce am negociat am rămas la 300.000. Nu am văzut banii, dacă îi primim anunțăm”

„Orice înțelegere juridică în România trebuie confirmată de justiție. Până în acest moment, Laurențiu Reghecampf a fost antrenorul Universității Craiova, de asta nu am făcut conferință de presă de prezentare a unui nou antrenor până acum”, 

a anunțat Mihai Rotaru, în urmă cu câteva zile, la Fanatik.

Laurențiu Reghecampf riscă să nu mai antreneze

Conform deciziei Comisiei de Disciplină, Reghecampf și colegul său riscă să le fie interzis dreptul de a antrena pe o perioadă de până la doi ani.

„Admite sesizarea În temeiul art. 85.3.a din RD, sancționarea debitorului Reghecampf Laurențiu cu măsura interzicerii desfășurării oricăror activități legate de fotbal până la executarea integrală a obligațiilor stabilite prin Hotărârea nr. 753/CL/24.10.2023, în sumă de 200.000 Euro net și 455 lei cu titlu de taxă de procedură, dar nu mai mult de 2 ani” 

„Admite sesizarea În temeiul art. 85.3.a din RD, sancționarea debitorului Merișanu Bogdan Cornel cu măsura interzicerii desfășurării oricăror activități legate de fotbal până la executarea integrală a obligațiilor stabilite prin Hotărârea nr. 754/CL/24.10.2023, în sumă de 7 100.000 Euro net și 455 lei cu titlu de taxă de procedură, dar nu mai mult de 2 ani”. 

Exit mobile version