Laurențiu Reghecampf a recunoscut că a avut un moment în care a clacat și s-a gândit să plece de la Universitatea Craiova. Reghecampf a revenit în Liga 1 pe 26 iulie 2021, la Universitatea Craiova, dar după doar câteva luni petrecute pe banca tehnică a oltenilor a avut un moment dificil și s-a gândit să renunțe.
Ceea ce l-a făcut pe Laurențiu Reghecampf să renunțe la ideea de a pleca de la Universitatea Craiova este faptul că și-a pus obiectiv să câștige împreună cu gruparea finanțată de Mihai Rotaru titlul.
„Mai am contract doi ani de zile cu Craiova, sunt foarte fericit. Planul meu este să reușesc să câștig campionatul cu Universitatea Craiova. Cred că ar fi cea mai mare lovitură de imagine pe care aș putea să o dau. Este o echipă care nu a câștigat de foarte mult timp campionatul, aici mă refer la Universitatea Craiova, înainte să se formeze cele două echipe.
De fapt este numai una, echipa pe care o antrenez este continuatoarea echipei mari, restul problemelor nu le cunosc. Avem foarte mult suporteri și iubesc foarte mult echipa. Am suportul patronului, al clubului, un club foarte bine organuzat, dar și suportul fanilor care își doresc foarte mult să câștige un titlu”,
a spus Laurențiu Reghecampf.
Universitatea Craiova a avut o perioadă lungă în care nu a reușit să câștige. De pe 7 noiembrie până pe 5 februarie, formația antrenată de Laurențiu Reghecampf a bifat o singură victorie, a pierdut patru meciuri și a terminat la egalitate de cinci ori.
