Gigi Becali, ultimele declarații despre viitorul lui Nicolae Dică la FCSB

Becali-Dica-FCSB

foto prosport.ro

Lucrurile nu se mișcă la FCSB așa cum și-ar fi dorit patronul, în ciuda investițiilor majore din această perioadă de mercato. Echipa este calificată în faza grupelor Conference League, dar situația din Superliga este cel puțin îngrijorătoare.

Vicecampioana României a reușit să câștige un singur meci din cele nouă disputate până acum și este abia pe poziția a 14-a a clasamentului. FCSB tremură serios pentru prezența în play-off, de care în acest moment o despart 9 puncte.

În acest context, a început să se discute tot mai des despre o posibilă înlocuire a lui Nicolae Dică, antrenorul care i-a luat locul lui Toni Petrea. Gigi Becali a vorbit despre acest subiect, însă a evita să dea un răspuns ferm.

Reacția patronului FCSB: „Dacă dă Putin bomba atomică, mai rămâne Dică?”

Patronul FCSB-ului a fost întrebat ce s-ar întâmpla cu postul lui Nicolae Dică, dacă vicecampioana României nu va izbuti să ajungă, totuși, în play-off. Omul de afaceri s-a enervat și a oferit o declarație bizară, în stilul caracteristic.

”Ce se întâmplă cu Dică, dacă FCSB ratează play-off-ul?”, a sunat întrebarea care l-a deranjat pe Becali.

”La mine nu e cu dacă, ce întrebări sunt astea? Nu se pune problema ca Dică să plece. Iar e dacă…dacă se ratează play-off-ul, dacă… prea mulți de dacă”

„Dacă dă Putin bomba atunci, și dacă dau americanii bomba nucleară, dacă și cu parcă se plimbau în barcă și barca se scufunda. Nu mă mai luați pe mine cu dacă, dacă ratam play-off-ul, atunci se prăbușește avionul cu 220 de oameni, și mor toți, prea multe morminte…”

„Ce dacă ratăm play-off-ul? Am mai pierdut încă un an și asta e, o luăm de la capăt”,

a declarat Gigi Becali.

FCSB are doar o victorie în primele 9 meciuri disputate în SuperLiga şi este abia pe locul 14, cu 8 puncte. În grupa de Conference League, roş-albaştrii sunt pe locul 3, cu un punct luat după meciurile cu West Ham (1-3) şi Anderlecht (0-0).

Exit mobile version