Gigi Becali, pact cu Mihai Rotaru: „Ne-am înțeles. Nu mai facem mizerii!” Patronul FCSB schimbă, însă, foaia cu CFR

mihai-rotaru-gigi-becali

foto prosport.ro

Gigi Becali, patronul FCSB, anunță că s-a împăcat cu Mihai Rotaru și au convenit să nu se mai saboteze între ei. Afaceristul din Pipera regretă că în trecut i-a răspuns cu aceeași monedă lui Mihai Rotaru și a trimis pe teren juniorii, la un meci cu CFR, lucru care le-a facilitat drumul către titlu ardelenilor.

Anterior, Mihai Rotaru aruncase în luptă echipa a doua tot într-un meci cu CFR-ul, lucru care a costat-o titlul pe trupa lui Becali. Cei doi ar fi convenit, potrivit patronului de la FCSB, să nu mai apeleze la astfel de tertipuri, iar Gigi Becali este încrezător că echipa sa poate câștiga titlul în acest sezon.

„M-am înțeles cu Mihai Rotaru. I-am spus că am greșit față de el, e om cuminte. El a zis ‘Bine, băi Gigi, nu-i problemă’. Ne-am împăcat, nu mai facem mizerii cu copiii, cum am băgat eu atunci. Am vrut să-i returnez ce a făcut el cu Viitorul, să-i returnez eu cu CFR-ul. Am făcut convenție, ne-am dat cuvântul de bărbați”,

a spus Gigi Becali la PRO X.

În ceea ce o privește pe campioana CFR Cluj, Gigi Becali are o cu totul altă abordare. Patronul FCBS încearcă să-i destabilizeze pe campioni prin transferul lui Omrani, care a intrat în ultimele șase luni de contract.

Exit mobile version