Gigi Becali e decis să facă totul pentru transferul lui Louis Munteanu de la Fiorentina. Patronul FCSB i-a transmis atacantului că e dispus să îi mărească salariul propus inițial, de la 20.000 de euro pe lună unde la 25.000 de euro pe lună, potrivit prosport.ro.
În plus, Becali ar fi încercat să dea din nou de Fiorentina, mai ales că indiciile din Italia sunt că formația pare decisă să îl vândă pe român în această vară pentru a strânge bani de alte transferuri.
În acest sens, este posibil ca latifundiarul din Pipera să fie obligat să crească undeva la 1,7 milioane de euro oferta finală pentru a-l achiziționa pe vârful crescut de Gică Hagi.
Gigi Becali nu se uită la bani
Va fi război mare în Superliga, dar Gigi Becali își face lot cu gândul că ar putea da lovitura fabuloasă de a intra în grupele Ligii Campionilor.
Zona pe care vrea neapărat să o întărească este cea din atac, acolo unde îi lipsește un număr 9 veritabil, un fotbalist care să speculeze spațiile, să se lupte cu adversarii și să marcheze. După ce l-a vândut pe Andrea Compagno în China într-o afacere halucinantă, pe o sumă ridicolă, Becali a rămas fără atacant de careu.
Acum, soluțiile pe care le are la îndemână sunt Garita și Munteanu. Patronul FCSB vede în român opțiunea principală, pentru că este tânăr și are potențial de a fi revândut pentru o sumă și mai mare, după o perioadă petrecută în tricoul roș-albastru.
Negocierile cu Fiorentina sunt, însă, destul de anevoioase. Până în urmă cu câteva zile, clubul italian nu era foarte decis ce să facă în cazul lui Munteanu: să îl vândă, să îl împrumute iar sau să îi dea o șansă să demonstreze dacă e de nivelul Serie A.
Din ultimele indicii care vin dinspre „Cizmă”, șefii Fiorentinei par acum mai degrabă tentați să monetizeze situația românului.
Gigi Becali e gata de sacrificiu pentru cel mai tare transfer
Vestea ar fi ajuns și spre Gigi Becali, care știe că ar putea bate palma dacă va mări puțin oferta de 1.500.000 pe care a trimis-o deja. Practic, undeva la 1.700.000 de euro ar putea fi prețul corect pentru care gruparea viola să accepte plecarea lui Munteanu.
Și în ceea ce-l privește pe fotbalist Becali e gata de un sacrificiu financiar.
Milionarul e dispus să îi crească oferta salarială de la 20.000 de euro la 25.000 de euro plus bonusuri. Vârful ar fi solicitat inițial 30.000 de euro plus bonusuri, dar suma a fost considerată imposibil de atins de Becali.
Totuși, cu această cale de mijloc, există șanse destul de bune ca atacantul descoperit și șlefuit de Gică Hagi să ajungă sub comanda lui Charalambous și Pintili.
Becali a cumpărat câteva echipe private de fotbal
Becali pregătește un nou plan pentru campania de transferuri! Latifundiarul din Pipera a cumpărat câteva formații private de fotbal pentru jucătorii pe care îi dețin.
Dumitru Dragomir a făcut dezvăluiri despre Gigi Becali. Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal a spus că deși patronul de la FCSB a redus în mod semnificativ bugetul academiei „roș-albaștrilor”, acesta a decis să investească în tinerii fotbaliști.
Becali pune la cale o nouă strategie pentru campania de transferuri
Fostul președinte al LPF a transmis că latifundiarul din Pipera a decis să cumpere câteva cluburi private de copii și juniori, Dumitru Dragomir fiind de părere că Gigi Becali va dispune de mai mulți fotbaliști decât Farul lui Gică Hagi.
„Gigi dădea două milioane pe Drăguș. Și trei milioane dădea pe el, îl vindea cu 15, 20 de milioane de euro la ce noroc are la bani. Gigi a cumpărat diferite echipe particulare, am auzit acum că a cumpărat Lazio București”
„Acolo sunt doi, trei jucători trăsnet, care pot să crească. De unde află? Sunt mulți, sunt patru, cinci echipe private care au jucători foarte buni. Dacă îi iei la 10 ani nu știi, dar la 14 ani îți dai seama de ei”
„A cumpărat multe cluburi private de copii și juniori. (n.r. Cât costă un club de copii și juniori) Două firfirici, 50, 60.000 de euro costă. O să îl bată și pe Gică Hagi la arie de selecție”,
a spus Dumitru Dragomir, conform publicației fanatik.ro.
