Gigi Becali a luat o decizie radicală la FCSB

Gigi-Becali

foto prosport.ro

Gigi Becali a anunţat că nu va mai aduce niciun antrenor cu licenţa PRO la FCSB, potrivit fanatik.ro. Latifundiarul şi-a continuat războiul cu Burchel şi Burleanu.

Gigi Becali a declarat săptămânile trecute că este în căutarea unui antrenor cu licenţa PRO, dar patronul nu are de gând să angajeze un nou tehnician pe banca tehnică a roş-albaştrilor.

Latifundiarul a lansat un nou atac la adresa lui Lucian Burchel, şeful Şcolii de Antrenori, şi Răzvan Burleanu, cărora le propune să plătească ei un antrenor pentru FCSB. Gigi Becali spune că nu are cum să îl schimbe pe Pintilii atâta timp cât îi place ce vede la echipă.

“Nu cred că mai vine nimeni. Noi respectăm regulamentul. Dar ce să facem? Să facem după Burchel? Dă el banii? Ce să mai plătesc? Eu nu o să plătesc nicio amendă. Merg la Comisii şi merg la TAS”

„După ce că aveţi fotbal de rahat… bă, aveţi VAR, nu vedeţi 11 metri clar. Cum să le mai fac eu ce zic ei? Vreţi fotbal? Care fotbal? Toată ţara vede 11 metri şi VAR-ul nu intervine. Aruncă VAR-ul de acolo, bagă vopsea”

a declarat Gigi Becali.

Becali: „“N-am bani să angajez antrenor”

„Greşelile sunt greşeli. Sunt omeneşti. La Edjouma nu e greşeală. Mai dai şi cartonaş galben. Cum i-a dat cu două etape înainte lui Compagno cartonaş galben. Cine mă obligă pe mine să pun antrenor?”

„N-am bani să angajez antrenor. Să dea Burleanu din banii Federaţiei să pun antrenor. Vreau să aduc un antrenor englez: 100.000 de euro lunar. Să dea Burleanu şi Burchel banii. Zice regulamentul să avem antrenor. O să avem antrenor pe bancă”

„O să fie un antrenor cu licenţă. Când o să am eu bani să pun antrenor, care va trebui să răspundă cerinţelor de la FCSB. Alea pe care le ştiţi voi: că Becali e stăpânul. Cred ei că întorc lumea aşa? Stăpânul e stăpân şi gata. Cu asta funcţionez până mor. Vine Burchel şi îl comandă pe Becali. Stai liniştit”

„Înţeleg regulamentul care spune că trebuie să ai antrenor. Dar nu poţi să vii tu şi să spui că ăla are licenţă închriată. De unde ştii tu? Am antrenor şi gata, am încredere în Pintilii şi gata. Cum să îl schimb pe Pintilii când mie îmi place ce joacă echipa?”,

a mai spus Gigi Becali.

Mihai Pintilii va reveni etapa viitoare pe banca celor de la FCSB după ce şi-a ispăşit cele patru etape de suspendare. Însă, tehnicianul nu are, în continuare, voie să dea indicaţii pentru că nu deţine licenţa PRO.

Exit mobile version