FCSB, la 10 puncte în spatele CFR-ului. Analiză marca Gigi Becali despre șansele FCSB la cucerirea titlului

Gigi-Becali

foto playsport.ro

Înaintea jocului cu Farul, FCSB se află la 10 puncte în urma liderului CFR Cluj, iar Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a oferit o analiză ambiguă privind șansele la titlu ale echipei sale.

CFR Cluj s-a impus pe teren propriu în fața celor de la FC Voluntari, scor 3-1, iar FCSB este obligată să câștige partida cu Farul, pentru a-și păstra speranțele în cursa pentru titlu.

Gigi Becali a declarat că șansele echipei sale de a cuceri trofeul de campioană oscilează între 0 și 100%, explicând că doar divinitatea mai poate ajuta gruparea roș-albastră să le ia fața rivalilor din Gruia în clasamentul Ligii 1.

Gigi Becali: ”Avem zero șanse la titlu sau 100%”

“E foarte simplu. Avem zero şanse la titlu sau 100% şanse. Dacă Dumnezeu vrea să câştigăm titlul, îl câştigăm. Dacă nu, nu. De asta spun zero sau 100% pentru că ei au un avans foarte mare. Ce şanse să mai avem? Dacă vrea Dumnezeu, câştigăm. În mod normal nu avem şanse, v-am zis. Dar dacă începe CFR Cluj să se împiedice şi pierde puncte… De aia zic că noi o să câştigăm titlul doar dacă vrea Dumnezeu”,

a spus Gigi Becali pentru Fanatik.

De când a fost introdus actualul sistem competițional în Liga 1, cu play-off și play-out, FCSB nu a reușit niciodată să cucerească trofeul. Ultimul titlu al roș-albaștrilor a fost câștigat la finalul sezonului 2014/2015, cu Costel Gâlcă pe banca tehnică.

Exit mobile version