Eugen Neagoe, anunț categoric înainte de Universitatea Craiova – FC Argeș

Eugen-Neagoe

foto playsport.ro

Eugen Neagoe vrea să se revanșeze în fața suporterilor la partida Universitatea Craiova – FC Argeș. „Geană” speră să vadă o atitudine mai bună din partea elevilor săi.

Eugen Neagoe așteaptă o schimbare radicală în atitudinea jucătorilor alb-albaștrilor pentru confruntarea de pe stadionul „Ion Oblemenco”. Partida Universitatea Craiova – FC Argeș este programată miercuri, de la ora 18:00, iar oltenii vor să câștige cele trei puncte puse în joc.

Tehnicianul oltenilor le-a transmis elevilor săi că trebuie să uite de înfrângerea cu FC Voluntari și să arate o altă atitudine împotriva trupei lui Marius Croitoru.

„Venim după un joc nereușit, un rezultat foarte rău, prost din punctul meu de vedere. Le-am spus băieților ieri înaintea antrenamentului că este istorie acel joc, trebuie să ne concentrăm pe partida de mâine. Va fi o partidă dificilă, așa cum i-am văzut pe cei de la FC Argeș în ultimul joc, chiar dacă au pierdut cu FCSB”

„Au în componența lotului jucători valoroși, foarte mulți jucători străini, iar unii dintre ei sunt de valoare și dornici să revină probabil acolo unde au fost cu ceva timp în urmă, unii dintre ei au jucat și în liga secundă din Franța. Este mai puțin important ce va face FC Argeș, foarte importantă este atitudinea pe care trebuie să o avem încă din primul minut”, 

a declarat Eugen Neagoe.

Eugen Neagoe, anunț categoric înainte de Universitatea Craiova – FC Argeș

Eugen Neagoe le-a trimis un mesaj elevilor săi, care trebuie să fie mult mai motivați pe teren cu FC Argeș.

„Atitudine pe care nu am avut-o în prima repriză la Voluntari și nu doar la Voluntari. Suntem obligați să avem o atitudine foarte corectă. Facem această meserie, avem calități și talent, dar fără atitudine și implicare este greu. Sunt convins că jucătorii noștri și-au dat seama de greșelile făcute și nu le vom repeta”

„Ne dorim din tot sufletul să începem primăvara cu o victorie, știu că majoritatea suporterilor noștri sunt supărăți pentru ultimul rezultat, e logic. Nu am avut o prestație așa cum ne-am dorit. Foarte mulți au făcut deplasarea la București și la final nu aveam de ce să ne bucurăm, rezultatul a fost rușinos”, 

a mai spus Neagoe.

Eugen Neagoe speră ca jucătorii din ofensiva Universității Craiova să își facă treaba cu FC Argeș și să nu repete greșelile din etapa trecută.

Femeile şi copiii intră gratis miercuri pe „Ion Oblemenco”

„Primăvara începe, întotdeauna, cu Știința! Pentru doamnele și domnișoarele „alb-albastre”, cel mai frumos mărțișor îl reprezintă prezența în „Vulcanul de pe Ion Oblemenco”

„De 1 Martie, în semn de respect pentru dragostea pe care ne-au arătat-o de-a lungul anilor, oferim tuturor suporterelor Universității Craiova accesul liber la partida cu FC Argeș. Iar cei mai mici dintre „lei”, copiii, la solicitarea mai multor unități de învățământ din județ, vor beneficia de aceeași facilitate, Universitatea Craiova fiind de acord cu ideea că „Săptămâna Altfel” este un proiect școlar inovator din care sportul nu trebuie să lipsească”

„Accesul doamnelor și domnișoarelor se va face la porțile 5 (Peluza Nord) și 11 (Tribuna a II-a), în timp ce copiii vor avea o poartă separată aflată în imediata vecinătate a porții 11″ 

este anunţul Universităţii Craiova.
Exit mobile version