Mihai Rotaru a trecut cu greu peste ratarea titlului în acest sezon și a început în mare forță transferurile pentru viitoarea stagiune din Superligă.
Sorin Cârțu a dezvăluit care este al doilea jucător de pe lista lui Mirel Rădoi, asta după ce Mihnea Rădulescu a semnat cu Universitatea Craiova.
Universitatea Craiova își pregătește lotul pentru sezonul viitor, oltenii transferându-l deja pe Mihnea Rădulescu, fotbalist venit de la Petrolul. Sorin Cârțu a confirmat interesul pentru un alt fotbalist din SuperLigă.
Universitatea Craiova e gata să transfere un alt jucător din SuperLiga
Oltenii sunt aproape de a obține semnătura lui Samuel Teles de la Oțelul Galați, iar Sorin Cârțu a confirmat.
Dacă mutarea se va realiza, acesta ar fi al doilea jucător adus de olteni, după Mihnea Rădulescu.
Ce transfer a făcut Universitatea Craiova
Patronul Universității Craiova a dat o adevărată lovitură și l-a adus pe mijlocașul dreapta Mihnea Rădulescu, de la Petrolul Ploești, jucător dorit în iarnă și de rivala Dinamo, dar și de la Laszlo Dioszegi la Sepsi Sfântu Gheorghe.
Suma plătită „lupilor galbeni” este de 200.000 de euro pentru transferul definitiv al atacantului. Acesta a semnat pe patru ani, plus opţiune de prelungire pe încă un an.
Mihnea Rădulescu a revenit în vara trecută pe „Ilie Oană” după împrumutul la Metalul Buzău. A devenit rapid titular, iar în acest sezon a bifat 37 de meciuri și cinci goluri pentru trupa antrenată de Mehmet Topal și Adrian Mutu.
Cumpărat pentru regula U21
Avantaj major al lui Mihnea Rădulescu este că are 19 ani și va fi în următorii ani eligibil pentru regula U21. Începând din vara aceasta, doar cei născuţi de la 1 ianuarie 2004 vor putea îndeplini acest criteriu.
Jucătorul și-ar putea crește foarte mult cota, deoarece are şanse mari să se afle pe lista lui Daniel Pancu pentru Campionatul European de Tineret, acolo unde România este într-o grupă cu Italia, Spania şi ţara gazdă, Slovacia.
Noul fotbalist al olternilor a jucat în ultimele meciuri din preliminariile Euro 2025: 21 de minute în victoria cu 6-2 din Muntenegru şi 14 minute în victoria mare cu Elveţia, scor 3-1.
Mutarea este cu atât mai surprinzătoare, cu cât Mihai Rotaru declara în urmă cu doar 4 luni că nu este interesat de jucător.
„Nu este adevărat. Nu pentru că nu este un jucător important, ci pentru că sunt super-aglomerați în bandă. Ar însemna să blocăm unul dintre jucătorii noștri din academie. Nu suntem descoperiți pe acest post. Nu, nu ne interesează Mihnea Rădulescu”, spunea Mihai Rotaru la DigiSport la mijlocul lunii ianuarie 2025.
