Devis Mangia, denunțat pentru o presupusă agresiune sexuală. Antrenorul i-a făcut avansuri și unui fotbalist de la Universitatea Craiova

Devis-Mangia

foto gsp.ro

Devis Mangia, fostul tehnician al Universității Craiova, a fost suspendat de Federația de Fotbal din Malta: un jucător l-a reclamat oficial după ce antrenorul i-ar fi făcut avansuri.

Antrenorul italian era în prezent selecționerul primei reprezentative a Maltei, însă în urma plângerii depuse de fotbalistul său, a fost suspendat temporar din funcție.

Federalii maltezi nu au transmis încă ce se va întâmpla cu italianul, nici identitatea fotbalistului în cauză nu a fost dezvăluită.

„Devis Mangia a fost eliberat temporar din funcția de selecționer ca urmare a unei plângeri pentru o presupusă abatere de la politicile Federației”,

a transmis Federația de Fotbal din Malta, printr-un comunicat oficial.

Forul din Malta precizează că Mangia și-a arătat disponibilitatea de a lămuri lucrurile, iar la următorul meci, amicalul cu Israel, din această seară, echipa națională va fi condusă de secundul Davide Mazzotta.

Devis Mangia, denunțat pentru o presupusă agresiune sexuală

Zvonurile privind orientarea sexuală a lui Mangia începuseră din momentele în care antrenorul era la cârma echipei. Prin Craiova umblau anumite vorbe conform cărora Devis Mangia ar fi atras de persoanele de sex masculin.

Fostul selecționer al României, Victor Pițurcă, a insinuat în primăvara anului trecut că Mangia ar fi gay și că i-ar fi făcut avansuri sexuale unui jucător de la Universitatea Craiova.

Fotbalistul în cauza a fost Răzvan Popa, fost apărător al echipei oltene, potrivit fanatik.ro.

Devis Mangia a fost demis în 2019. Motivul principal au fost rezultatele slabe ale alb-albaștrilor, însă în Oltenia se vorbea la vremea cu pricina că motivul principal ar fi fost tocmai orientarea sexuală a antrenorului.

Tehnicianul italian a pregătit-o pe Universitatea Craiova în perioada mai 2017 – aprilie 2019, reușind să câștige Cupa României în 2018.

Exit mobile version