Derbiul FCU Craiova – Universitatea Craiova se dispută cu spectatori!

adrian-mutu-laurentiu-reghecampf

foto prosport.ro

Oltenia se pregătește de marele derby între FCU și CSU Craiova. Adrian Mutu, antrenorul celor de la U Craiova 1948, a vorbit înaintea partidei contra rivalei locale.

„Briliantul” este pregătit de confruntarea cu prietenul Reghecampf și spune că echipa sa va face totul în putință pentru a câștiga acest meci.

„Jucăm împotriva unei echipe foarte bune, care în ultimii ani a stat în primele 3-4 din Liga 1. E un meci special pentru mine și Reghecampf, pentru că suntem prieteni de mici”,

a declarat Adrian Mutu.

Derbiul se va disputa cu spectatori

Derbiul FCU Craiova – Universitatea Craiova se dispută cu spectatori! Oficialii clubului gazdă au emis un comunicat în care anunță că vor pune la dispoziție 30% din capacitatea stadionului din Bănie.

Peluza Nord îndeamnă la calm și precauție

Membrii Peluzei Nord îi atenționează pe fanii Științei care vor să-și susțină favoriții să fie precauți și să aștepte indicații din partea lor sau a clubului, pentru a preveni necazurile.

„Nu vă grăbiți să vă luați bilete în alte sectoare, așteptați indicațiile clubului și ale Peluzei Nord. Scoaseră mititeii în sfârșit la vânzare bilete pe regulile Covid vechi, aceleași pe care ieri le invocau la televizor și spuneau că se amână meciul, că sunt interzise ‘activitatile sportive’ la peste 6 la mie. Penibil, jenant, dar ne așteptam„,

au scris reprezentanți Peluzei Nord pe pagina de Facebook.
Exit mobile version