La finalul jocului Rapid Viena – Universitatea Craiova 0-1, din Conference League, Mirel Rădoi a explicat de ce și-a pierdut Ștefan Baiaram, decarul echipei, locul de titular.
Rădoi a fost eliminat în prima repriză a jocului de la Viena, pentru două „galbene”, și a văzut marea majoritate a meciului din tribună.
Despre Baiaram, antrenorul Universității Craiova a spus că, în acest moment, el nu dă ceea ce are echipa nevoie și de aceea nu este titular.
Mirel Rădoi i-a lăudat pe jucători
Rădoi i-a lăudat pe jucători pentru modul în care au jucat la Viena, prestație care a dus la succesul obținut.
„Greu, dar în același timp lucrurile se văd mult mai ușor de sus decât la nivelul băncii. În mare, cred că ne-a ieșit. Suntem bucuroși de victorie, de puncte, dar cred că puteam să mai marcăm, ceea ce ne-ar fi urcat câteva poziții.
Toate felicitările trebuie să meargă către jucători! Deja s-au obișnuit fără mine pe bancă, trebuie să mă obișnuiesc și eu fără ei. Încercăm să luăm deciziile bune pentru echipă, în primul rând, chiar dacă unii jucători sunt supărați că nu joacă din start.
Până la urmă, cred că înțeleg, ușor-ușor, mesajul: cine joacă trebuie să o facă pentru binele echipei! Suntem obligați, cumva, toți cei care suntem aici, să încercăm, nu individual, ci la nivel colectiv, să scoatem cât mai multe puncte. În continuare se va folosi această rotație până la finalul campionatului. Trebuie să avem grijă de toți jucătorii, să fie sănătoși.
Poate părem, din exterior, inspirați, dar ce am făcut în seara asta am făcut și în alte meciuri în care nu am reușit. De multe ori, și ei poate au o zi mai grea. Poate eu, în deciziile pe care le iau, par înainte de meci că sunt potrivite, dar se dovedește că nu e așa.
Suntem o echipă în formare. Cu 14 jucători noi, chiar dacă în seara asta am câștigat și am arătat destul de bine, nu putem spune «gata!».
Romanchuk este un fundaș cu apetit ofensiv, a fost una dintre calitățile pe care le-am văzut. În sistemul acesta avem nevoie de un jucător care să facă progresie cu mingea. Am arătat bine în ultima perioadă și va trebui să continuăm așa. Nu va fi același prim 11 la fiecare meci, vom vedea de fiecare dată cine are prospețimea necesară”, a declarat Rădoi, la Prima Sport.
Referitor la eliminarea din minutul 19, Rădoi a punctat:
„Acum nu mai avem ce să facem. La primul galben mi s-a spus că a sărit banca în spatele meu, n-aveam de unde să văd asta. La al doilea, i-am spus (n.r. adversarului) doar să se ridice. E în zadar”.
Mirel Rădoi, mesaj clar pentru Ștefan Baiaram:
În final, tehnicianul a vorbit și despre Ștefan Baiaram, care a început și acest meci pe banca de rezerve:
„A fost de mai multe ori titular decât rezervă. Când vom considera că poate aduce ceea ce avem nevoie de la el, va fi titular. Fiecare dă cât poate pentru echipă. E greu să spunem dinainte ce se poate întâmpla. Luăm fiecare meci în parte”.
Mihai Rotaru exultă după victoria imensă a Universității Craiova
Finanțatorul oltenilor e de părere că victoria este pe deplin meritată și că oltenii puteau chiar înscrie mult mai multe goluri, având în vedere ocaziile pe care le-au avut.
De asemenea, Mihai Rotaru e convins că Universitatea Craiova poate câștiga campionatul în acest sezon al Superligii României, ținând cont de lotul pe care îl are la dispoziție Mirel Rădoi, dar și de jocul prestat de elevii acestuia.
Mihai Rotaru, cuvinte de laudă pentru Rădoi
Patronul formației din Bănie a ținut să-l laude și pe Mirel Rădoi, cel care a reușit să-i monteze excelent pe jucători pentru meciul din Austria, cu Rapid Viena.
„Sunt încrezător că iau campionatul, sunt premise, echipa arată forța de la începutul sezonului. Suntem foarte aproape de locul 1. De asta suntem acolo, să gestionăm astfel de momente.
Mirel știe să-i adune pe băieți, să facă treabă extraordinară. Eram sigur că va veni acest moment. Cea mai mare încredere el mi-a dat-o, că-mi spunea că băieții încearcă să facă tot ce le cere. Am știut că soarele va veni și pe strada noastră. 3 puncte și la autocar.
Victorie importantă. Am început meciul ca la Istanbul, am simțit că putem câștiga. Îmi pare rău că scorul nu a fost mai mare. Dacă vrem liniște în fotbal, mergem în altă parte.
Mă uitam la austrieci, la staff, la președinte. Noi dacă jucam așa la Craiova, ne luau suporterii pe sus. Ei erau relaxați. Așa sunt de 100 de ani. Încet-încet vom înscrie mai mult. Va reveni încrederea de la începutul sezonului.
Mi-e greu să comentez eliminarea. Nu va fi cu Mainz, dar vor fi 30.000 de oameni în tribune, 11 jucători pe teren și va fi bine”, a declarat Mihai Rotaru, potrivit Digi Sport.
