Calculele lui Eugen Neagoe pentru derby-ul FCSB – Universitatea Craiova. Ce surprize a pregătit

eugen-neagoe

Antrenorul oltenilor le-a transmis elevilor săi ce așteptări are pentru derby-ul FCSB – Universitatea Craiova. Eugen Neagoe vrea ca oltenii să facă spectacol pe Arena Națională.

Eugen Neagoe își dorește cele trei puncte puse în joc din derby-ul de pe Arena Națională, iar tehnicianul „alb-albaștrilor” se așteaptă ca elevii săi să continue evoluțiile bune. FCSB – Universitatea Craiova este programat duminică, de la ora 20:00.

Eugen Neagoe îi pregătește pe olteni pentru derby-ul FCSB – Universitatea Craiova și își dorește ca elevii săi să repete evoluțiile din partida cu CFR Cluj, scor 2-0. „Geană” își dorește să se întoarcă în Bănie cu cele trei puncte din confruntarea cu formația finanțată de Gigi Becali, iar elevii săi să facă un joc spectaculos.

„Nu știu dacă va fi dificil sau va fi simplu pentru noi, dar cu siguranța va fi un meci important. Știți rivalitatea care există între cele două formații, din primele zile în care m-am apucat de fotbal mi-am dat seama și am crescut cu rivalitate cu echipele din București”

„Sunt convins că băieții sunt capabili să facă un joc frumos și să obțină un rezultat important pentru noi, mă refer la cele trei puncte. Ne interesează foarte mult ca evoluția noastră să fie una foarte bună, să continuă evoluția pe care am avut-o cu CFR Cluj și mi-aș dori același rezultat”,

a declarat Eugen Neagoe.

Ce pregătește Eugen Neagoe pentru derby-ul cu FCSB

Eugen Neagoe îi pregătește intens pe olteni pentru derby-ul cu FCSB, iar antrenorul juveților a avut deja mai multe discuții referitoare la anumite aspecte din jocul bucureștenilor. Acesta a declarat că elevii săi lucrează la fazele fixe, așa cum s-a întâmplat și înaintea partidei cu CFR Cluj.

„Astăzi am avut un antrenament în care am discutat foarte multe dintre aspectele jocului și momentele cu care ne vom întâlni. Mai avem două antrenamente și vom pune toate lucrurile la punct. Îmi doresc să fie un joc spectaculos, iar noi să ne bucurăm la finalul jocului”

„Am exersat lovituri libere și penaltu-uri, dar și fazele fixe. Trebuie să fim pregătiți, pentru că FCSB are jucători valoroși, cu talie și nu vreau să ne prindă nepregătiți în niciun moment. Este mai puțin important dacă va juca sau nu Compagno, dacă va intra Omrani sau Miculescu nu mă interesează în acest moment”, 

a mai spus Neagoe.

„Vor mai veni jucători la Universitatea Craiova?”

Tehnicianul Universității Craiova mai așteaptă transferuri la formația din Bănie, chiar dacă perioada de mercato din SuperLiga s-a terminat. Eugen Neagoe a declarat că revenirea lui Ștefan Baiaram ar fi un mare plus pentru olteni.

La conferința de presă, Neagoe a vorbit despre posibilitatea ca Universitatea Craiova să mai puncteze la capitolul sosiri în această perioadă. Deși campania de transferuri s-a încheiat pe 13 februarie, cluburile mai pot legitima fotbaliști care sunt liberi de contract.

„Am discutat cu domnul Rotaru, patronul clubului, dar și cu cei din conducere. Sigur, dacă vom avea posibilitatea să aducem un jucător valoros, ne vom înțelege, vom hotărî”

„Cel mai important în momentul acesta este revenirea lui Baiaram. Este ca și cum am aduce un jucător nou. El se antrenează în acest moment cu echipa, dar nu este 100% și nu-l vom forța. Nu ne vom baza pe el la meciul cu FCSB, dar îl vom folosi la următoarele meciuri. Nu știu să vă dau însă o dată exactă”,

a spus Neagoe.

Oltenii s-au despărțit în această iarnă de Paul Papp (Petrolul), Dan Nistor (U Cluj), Eduard Florescu (Botoșani), Ivan Martic (U Cluj – împrumut), Denis Rusu (Gloria Buzău), Marian Danciu (CSO Slatina – împrumut) și Giedrius Arlauskis – reziliere a contractului.

Exit mobile version