Valul patru al pandemiei îi va afecta pe cei care refuză vaccinarea

foto: economica.net

Directorul Spitalului de Pneumoftiziologie din Iaşi, medicul Radu Crişan, crede că în valul patru vor fi afectaţi cei care refuză vaccinarea.

”Trebuie să vă vaccinaţi pentru că şi România, dar şi întreaga lume, este lovită acum de cel de-al patrulea val cu această nouă tulpină de SARS-COV-2, tulpina Delta (…). Din păcate, iar începem să rămânem fără locuri în spital pentru pacienţii COVID”

a transmis medicul, într-un clip video postat pe Facebook.

”Cei care vor muri în valul patru de COVID, cu varianta Delta în România, sunt cei care acum comentează şi refuză vaccinarea, ne fac vânduţi şi spun că sunt hărţuiţi, că autorităţile şi medicii îi invită să se vaccineze.

O mare parte din cei care vor muri sau vor face forme grave şi ajung la ATI din România sunt cei care acum râd şi fac tot felul de glume, emit tot felul de teorii ale conspiraţiei (…). Sunt cei care protestează, îşi aruncă măştile şi spun că e o plandemie”,

afirmă medicul Radu Crişan.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 579. Dintre acestea, 79 sunt internate la ATI, conform celor mai recente raportări ale autorităţilor comunicate pe 8 august 2021.

Exit mobile version