Valeriu Gheorghiţă anunță cum se va desfășura vaccinarea în școli și universități

valentin-gheorghita

foto: europafm.ro

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, Valeriu Gheorghiță,a anunțat că autorităţile vor demara activităţile de vaccinare în unităţile şcolare, odată cu deschiderea an ului şcolar.

Familiile care au copii preșcolari au un risc de 15% mai mare să înregistreze îmbolnăviri prin Covid, iar cele cu copii de la clasele primare în sus au risc de 20- 25%, a declarat, medicul Valeriu Gheorghiță, care a subliniat astfel necesitatea campaniei de vaccinare anti-Covid în școli și organizarea imunizării în unitățile de învățământ.

„În ceea ce privește vaccinarea în unitățile de învățământ, preocuparea de bază este aceea de a crește accesul la vaccinare al tuturor celor care vor să se vaccineze. Mă refer la copiii eligibili, cu vârsta de peste 12 ani. Vor avea posibilitatea să se vaccineze și cadrele didactice, dar și părinții și bunicii care locuiesc la aceeași adresă.

Vor fi unități de învățământ unde se vor organiza cabinete de vaccinare de sine stătătoare, care să funcționeze pe perioada cât e adresabilitate în rândul unității de învățământ. Acolo unde unitatea de învățământ are un centru de vaccinare în apropiere nu se justifică să se organizeze altul.

În urban și rural, principala logistică care asigură accesul la vaccinare va fi cu echipe mobile. Fiecărei unitate de învățământ îi va fi alocată o unitate mobilă, și unitatea va centraliza periodic persoanele care vor să se vaccineze”,

a precizat Valeriu Gheorghiță.

Medicul a explicat cum se va organiza activitatea de vaccinare în școli

„Astfel, se va stabili un interval orar, o zi pe săptămână, se va identifica spațiul unde se poate face vaccinarea. Minorii trebuie să fie însoțiți de un aparținător. Și aparținătorii se pot prezenta ca să fie vaccinați.

Este important să promovăm conceptul de imunizare la nivelul întregii familii, deoarece există riscul că un copil care se infectează să transmită virusul membrilor familiei.

Familiile care au copii preșcolari au un risc de 15% mai mare să înregistreze îmbolnăviri prin Covid, cele cu copii de la clasele primare în sus au risc de 20- 25% pentru cazuri în interiorul familiei. Se confirmă că transmiterea e și de la copii la părinți și bunici”,

a afirmat Valeriu Gheorghiță.

Medicul a precizat că şi în campusurile universitare se intenţionează organizarea de cabinete de vaccinare anti-COVID.

Exit mobile version